Biden primit în Canada ca un ''mare prieten'', anunţă un acord privind imigraţia

0
Publicat:

reşedintele american Joe Biden a fost primit vineri ca un "mare prieten" în Canada pentru prima sa vizită oficială în această ţară, care a dus la un acord privind imigraţia ilegală, un subiect delicat în prezent între cei doi vecini şi aliaţi, notează AFP.

FOTO Agerpres

"Este o mare plăcere să avem aici un mare prieten aici", a spus premierul canadian Justin Trudeau în deschiderea unei reuniuni bilaterale în clădirea Parlamentului de la Ottawa.

Joe Biden a fost apoi aplaudat de mai multe ori în cursul discursului său în faţa parlamentarilor canadieni, în special când a lăudat angajamentul celor două ţări de a sprijini Ucraina.

Statele Unite şi Canada, a spus el, sunt "două popoare" care au "o singură inimă". Şi, "în caz de dezacord", se străduiesc să-şi rezolve problemele "cu prietenie şi bunăvoinţă".

Democratul de 80 de ani, între două glume despre hochei şi eşecul celor câţiva ani de învăţare a limbii franceze, a anunţat un acord asupra unuia dintre aceste puncte sensibile: imigraţia ilegală.

Washingtonul şi Ottawa vor "lucra împreună pentru a descuraja trecerea ilegală" a frontierei lor comune, un subiect actual foarte dezbătut în sferă politica a ţării gazdă.

Liderul administraţiei americane a "salutat", de asemenea, angajamentul Canadei de mări cu 15.000 numărul migranţilor primiţi regulat de pe întreg continentul american.

Pe fundalul acestui anunţ, problema "Drumului Roxham": o rută de acces improvizat prin care aproximativ 40.000 de migranţi au sosit anul trecut din Statele Unite în Quebec, ocolind punctele oficiale de intrare.

Închiderea sa îngrijorează deja organizaţiile de ajutor pentru migranţi. "Impactul asupra refugiaţilor aflaţi în pericol extrem este devastator. Rezultatul va fi de a împinge oamenii fie să încerce puncte de trecere şi mai periculoase în zone îndepărtate, fie să-i împingă spre traficanţi de persoane", a declarat pentru AFP Julia Sande de la Amnesty International.

Numărul mare de sosiri anul trecut a provocat aprinse dezbateri politice în Canada.

Subiectul este de actualitate şi în Statele Unite, în proporţii destul de diferite.

În ianuarie, autorităţile americane au efectuat peste 128.000 de arestări pentru tentative de pătrundere ilegală pe teritoriul american dinspre Mexic, iar opoziţia de dreapta nu ratează nicio ocazie să-l acuze pe Joe Biden de laxism în acest domeniu, reaminteşte AFP. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală