Biden, dezorientat după un discurs la ONU VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O înregistrare video virală în care președintele american Joe Biden pare să fie dezorientat după un discurs ținut la Adunarea Generală a ONU de la New York - la câteva zile după ce și-a apărat vârsta și a afirmat că este suficient de apt să candideze - a alimentat noi întrebări cu privire la capacitatea sa de a fi președinte, notează Sky News. 

Joe Biden, dezorientat după un discurs susținut la New York. FOTO captură video

Biden, în vârstă de 79 de ani, își terminase joi discursul la Conferința Fondului Global de la New York, în aplauzele mulțimii, când s-a îndepărtat de la pupitru.

El a făcut câțiva pași, cu ambele brațe poziționate cu grijă în fața sa, când s-a oprit brusc și a privit înapoi.

Acesta a părut dezorientat și s-a uitat în jur înainte de a-i întreba pe membrii mulțimii și pe echipa sa de securitate cum să iasă de pe scenă.

Biden a fost întrerupt de gazda evenimentului, acesta mulțumindu-i din nou președintelui. 

Biden s-a uitat înapoi la omul care i se adresa, părând din ce în ce mai confuz, iar apoi s-a îndreptat ferm spre marginea scenei, unde a rămas în picioare în timp ce îl asculta pe prezentator.

Videoclipul a început să fie distribuit pe rețelele sociale și de atunci a devenit viral. Un senator și angajatul său au comentat ceea ce au văzut: „Îngrozitor. Acesta este comandantul suprem al țării”, a declarat senatorul texan Ted Cruz pe Twitter, distribuind clipul pe propriul cont.

Consilierul de comunicare al senatorului Cruz, Steve Guest, s-a făcut și el ecoul acestor remarci.

„Joe Biden este complet pierdut pe scenă. Înfricoșător și trist”, a spus el.

Au fost și internauți care i-au luat apărarea și au susținut că vârsta nu a jucat un rol, spunând că pur și simplu nu a știut unde este ieșirea și că s-a oprit apoi pentru a asculta gazda din respect.

Acest eveniment are loc după apariția sa la emisiunea 60 Minutes din SUA unde a fost întrebat în legătură cu preocupările legate de faptul că este sau nu apt pentru a fi în funcție.

„Și când auziți asta, mă întreb ce părere aveți dumneavoastră?”, a întrebat jurnalistul Scott Pelley.

Președintele Biden le-a răspuns contestatorilor săi și le-a spus să îl „urmărească”.

„Priviți-mă. Și, sincer să fiu, asta e tot ce cred. Uitați-vă la mine. Dacă credeți că nu am nivelul de energie sau acuitatea mintală, atunci, știți, este un lucru”, a spus el.

„Respect faptul că oamenii ar spune «Ești bătrân», dar cred că are legătură cu cât de multă energie ai și dacă slujba pe care o faci este sau nu una în concordanță cu ceea ce ar fi capabil să facă orice persoană de orice vârstă”.

Starea sa de sănătate a fost pusă sub semnul întrebării și, uneori, i-a umbrit președinția după victoria sa electorală în fața lui Donald Trump, în urmă cu aproape doi ani.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie