Bărbatul ucis de FBI a mărturisit o triplă crimă comisă împreună cu Tamerlan Ţarnaev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ibragim Todaşev a fost ucis miercuri de agenţii FBI FOTO Reuters

Un bărbat ucis miercuri în Florida în timpul unui interogatoriu FBI a mărturisit, înainte să moară, că este implicat într-o triplă crimă comisă, potrivit acestuia, împreună cu Tamerlan Tsarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatului de la Boston, scrie presa americană, relatează AFP.

Această triplă crimă, care nu a fost soluţionată vreodată, a fost comisă pe 11 septembrie la Waltham, o suburbie din vestul Bostonului. Trei bărbaţi au fost găsiţi cu gâtul tăiat într-un apartament, acoperiţi cu marijuana.

Bărbatul ucis miercuri dimineaţa, un tânăr de origine cecenă, Ibragim Todaşev, în vârstă de 27 de ani, îl cunoştea pe Tamerlan Ţarnaev, cel mai mare dintre fraţii acuzaţi de comiterea pe 15 aprilie a atentatului de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi. El practica, la fel ca acesta, arte marţiale, şi a locuit pentru o perioadă la Boston, a declarat un prieten de-al său, Husn Taramiv, pentru postul local wesh.com.

Interogatoriul lui Todaşev dura de două ore, miercuri dimineaţa, în apartamentul său din Orlando, în momentul în care acesta a încercat să atace un anchetator, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru „The New York Times”.

El a recunoscut anterior că este implicat în tripla crimă şi l-a incriminat şi pe Ţarnaev. "A recunoscut acest lucru verbal, dar nu a semnat nimic", a precizat această sursă.

Biroul FBI din Boston şi procurorul local au refuzat să facă vreun comentariu, ancheta asupra triplei crime fiind în curs.

FBI Boston a confirmat anterior, miercuri, moartea lui Todaşev, arătând că acesta a "provocat o confruntare violentă" în timpul interogatoriului "în legătură cu ancheta asupra atentatului comis la maratonul din Boston".

Acest interogatoriu implica un agent FBI, doi poliţişti din statul Massachusetts - în care se află Bostonul - şi alţi reprezentanţi ai forţelor de ordine, potrivit FBI, care a precizat că agentul FBI a fost "rănit uşor" în înfruntare.

Todaşev a vorbit la telefon luna trecută cu Tamerlan Ţarnaev. FBI era interesat de el, în urma atentatului de la 15 aprilie, şi l-a interogat în mai multe rânduri, potrivit prietenului său Taramiv.

Anchetatorii ar fi stabilit o legătură între tripa crimă şi fraţii Tsarnaev, pe baza ADN-ului lor, după atentatul de la Boston, potrivit ABC News.

Tamerlan Tsarnaev a fost ucis, la vârsta de 26 de ani, după atentat, într-un schimb de focuri cu poliţia. Fratele său, Dzhokhar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost arestat câteva ore mai târziu, în urma unor căutări vaste, şi este deţinut într-o închisoare-spital, în apropiere de Boston.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”