Barack Obama va dezvălui agenda reformei economice naţionale în cadrul unei turneu în vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama este pe punctul de a lansa o nouă reformă a economiei Statelor Unite ale Americii, pregătind discursuri în mai multe oraşe din vestul ţării, spun oficiali de la Casa Albă. Deşi în toamnă s-a confruntat cu numeroase piedici în stabilirea unui buget federal şi a unui plafon pentru datorii, în prezent Obama se concentrează pe revigorarea economiei naţionale.

Preşedintele SUA va călători timp de o săptămână în mai multe oraşe americane, într-un turneu pentru susţinerea reformei economice a ţării. Prima oprire a şefului statului va fi în Galesburg, statul Illinois, unde va ţine miercuri un discurs la Colegiul Knox, scrie „The New York Times”.

„În câteva luni, ne vom confrunta cu mai multe termene-limită de importanţă majoră, care au nevoie de cooperarea Congresului, şi nu de lupte care nu fac altceva decât să afecteze familiile şi afacerile. Preşedintele vrea să vorbească despre problemele care ar trebui să fie subiectul acestei dezbateri”, a spus Dan Pfeiffer, principalul consilier al preşedintelui.

Deşi oficialii administraţiei prezidenţiale au refuzat să ofere detalii despre principalele subiecte abordate în cuvântarea preşedintelui, au spus totuşi că Obama se va arunca într-o nouă luptă cu Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, care va viza politicile discale ale ţării.

Consilierii lui Obama au sugerat că discursul din Galesburg va stabili în linii mari principalele puncte ale reformei, cum ar fi importanţa unei clase mijlocii mai prospere, siguranţa locurilor de muncă şi oportunitatea de a economisi bani pentru pensie.

Discursul de miercuri va fi şi o reîntoarcere a lui Obama la Colegiul Knox, unde a mai vorbit pe 4 iunie 2005 în calitate de senator al statului Illinois despre importanţa educaţiei şi a egalităţii de drepturi care influenţează politicile fiscale naţionale.

În ultimele trei luni dezbaterile naţionale despre politicile economice au luat o nouă întorsătură, în condiţiile în care deficitul bugetar a scăzut, iar economia faci paşi mici, dar siguri, spre redresare. Cu toate acestea, preşedintele american se aşteaptă să se lovească de aceeaşi rezistenţă care i-a blocat majoritatea iniţiativelor importante, de când republicanii au câştigat controlul Casei Albe în 2010.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent