Barack Obama îşi demonstrează încă o dată simţul umorului în cadrul întâlnirii anuale cu Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, preşedintele american Barack Obama şi-a întreţinut oaspeţii cu multe glume despre jurnalişti, despre criticii lui, dar şi despre el însuşi, dând dovadă încă o dată de umor, de data aceasta în cadrul cinei anuale cu Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă, eveniment care aduce în acelaşi loc numeroşi jurnalişti, vedete şi oficiali americani.

Preşedintele Obama a mustrat republicanii, într-un mod amuzant, pentru faptul că nu cooperează în ce priveşte politica priorităţilor naţionale şi a mai făcut una dintre rarele referiri la rasa sa, atunci când a transmis opoziţiei că este necesar ajutorul ei, potrivit agenţiei de presă Reuters.

„Ştiu că republicanii încă încearcă să îşi dea seama ce s-a întâmplat în 2012, însă un lucru asupra căruia toţi cad de acord este că trebuie să facă o treabă mai bună pentru a crea o legătură cu minorităţile”, a spus Obama. „Şi iată, numeşte-mă egocentrist, dar am deja în minte o propunere pentru o minoritate alături de care ar putea începe“.

Barack Obama, democrat şi primul preşedinte american de culoare, a câştigat al doilea mandat după alegerile din noiembrie 2012, atunci când s-a bucurat de sprijinul impresionant din partea minorităţilor, printre care se numără americanii de culoare şi hispanicii.

Obama a mai făcut o glumă în care insinua zvonurile răspândite de cei care s-au îndoit de convingerile sale religioase, susţinând că este în fapt un radical de stânga. „Zilele acestea m-am uitat în oglindă şi, trebuie să recunosc, nu mai sunt tânărul musulman socialist care obişnuiam să fiu”, a spus Obama, spre amuzamentul celor prezenţi. „Timpul trece. Ai devenit puţin cărunt.”

Într-o încăpere plină cu jurnalişti, evenimentul fiind dedicat lor, preşedintele şi-a păstrat unele dintre cele mai tăioase glume pentru oamenii din presă. „Ştiu că CNN a primit unele lovituri în ultima perioadă, dar adevărul este că le admir efortul de a acoperi toate feţele unei poveşti, în cazul în care una dintre ele se dovedeşte a fi adevărată”, a glumit Obama.

Nu în ultimul rând, Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, nu a fost cruţată de ironia soţului ei. Acesta a făcut întreaga sală de aproape 3.000 de oameni să râdă după ce a arătat oaspeţilor fotografii turcate în care purta aceeaşi coafură precum soţia lui.

Celebrităţi din Statele Unite ale Americii şi nu numai s-au reunit la Washington pentru una dintre cele mai strălucitoare evenimente anuale, când invitaţii au ocazia de a lua cina împreună cu perechea Obama şi de a se afla în atenţia tuturor aparatelor de fotografiat.

Printre invitaţi s-au numărat Julia Louis-Dreyfus, Amy Poehler, Katty Perry, Michael J. Fox, Sharon Stone, Sofia Vergara, Steven Spielberg, Psy.

Oficial, cina are rolul de a strânge bani pentru burse de jurnalism şi acordarea mai multor premii şi distincţii acordate pentru activitatea jurnalistică, însă în prezent se aseamănă mai mult cu o afacere de atragere de popularitate pentru vedete, notează Reuters.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate