Barack Obama: „Iranul s-ar putea dota cu o bombă atomică peste un an“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. FOTO: Reuters

Preşedintele american Barack Obama a declarat că Iranul ar putea produce o bombă atomică „peste an sau mai târziu“, într-un interviu difuzat sâmbătă, informează Mediafax.

În acest interviu acordat agenţiei americane de presă Associated Press (AP), Obama a apreciat că omologul său iranian Hassan Rohani a mizat pe credibilitatea sa pentru a iniţia un nou dialog cu Statele Unite.

Rohani "nu este singurul care decide, dar nici ultimul", a recunoscut preşedintele american. Obama a avut, la 27 septembrie, o conversaţie telefonică cu Rohani, a doua zi după o întâlnire la ONU a şefilor diplomaţiei din cele două state, John Kerry şi Mohammad Javad Zarif.

Statele Unite şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980, după un an de la revoluţia islamică.

 Washingtonul a reiterat că va lua în considerare o opţiune militară.

De asemenea, Obama l-a primit luni, la Casa Albă, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a ţinut năun discurs la Adunarea Naţională a ONU.

"Israelul nu va lăsa Iranul să obţină armă nucleară", a declarat Netanyahym adăugând că Israelul este pregătit să acţioneze singur, dacă va fi nevoie.

Iranul este suspectat de marile puteri că încearcă să se doteze cu armă nucleară sub acoperirea unui program civil, ceea ce Teheranul dezminte.

Mai multe pentru tine:
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat