Avertismentul lui Trump: Nicio țară nu va fi scutită de taxele vamale. „În special China, care ne tratează cel mai rău!”

0
0
Publicat:

Președintele american Donald Trump a avertizat că nicio țară nu va scăpa de „responsabilitate pentru dezechilibrele comerciale nedrepte”, în special China, chiar dacă administrația sa a anunțat scutiri pentru produsele de înaltă tehnologie.

Trump a avertizat că nicio țară nu va scăpa de noile tarife FOTO AFP

„NIMENI nu scapă de responsabilitate pentru dezechilibrele comerciale nedrepte și barierele tarifare nemonetare pe care alte țări le-au folosit împotriva noastră, în special China, care ne tratează, de departe, cel mai rău!”, a scris Trump pe Truth Social, potrivit CNN.

„Nu a fost anunțată nicio ‘excepție’ de la tarife vineri. Aceste produse sunt supuse tarifelor existente de 20% pentru fentanil și doar sunt mutate într-o altă ‘categorie’ tarifară. Presa falsă știe asta, dar refuză să o raporteze”, a continuat el.

Un anunț făcut vineri de Agenția Vamală și de Protecție a Granițelor din SUA a scutit produsele electronice de la tariful de 145% aplicat bunurilor din China.

Secretarul pentru Comerț, Howard Lutnick, a declarat la rândul său că decizia administrației Trump de vineri de a scuti de tarife dispozitivele electronice — precum smartphone-urile, iPhone-urile și laptopurile — este doar o amânare temporară, însă aceste produse vor fi supuse unor taxe separate.

„(Electronicele) sunt exceptate de la tarifele reciproce, dar sunt incluse în tarifele pentru semiconductori, care vor fi impuse probabil într-o lună sau două”, a spus Lutnick

El a adăugat că tarifele care vizează sectoare economice specifice vor fi impuse în următoarele luni pentru anumite produse esențiale pentru securitatea națională și că acestea „nu vor fi supuse negocierii”.

Analiștii de la Wedbush Securities au numit sâmbătă scutirea de tarife pentru electronice „cea mai bună veste posibilă pentru investitorii din domeniul tehnologiei”, adăugând că „firme precum Apple, Nvidia, Microsoft și întreaga industrie tech pot răsufla ușurate în acest weekend și până luni.”

Economiștii continuă să averizeze că noile costuri produse de taxele vamale ar putea să fie plătite, în final, de consumatorii americani. Această teamă a dus la situația în care americanii s-au grăbit să cumpere produse de valoare mare, precum mașini și electronice, de frica creșterii prețurilor.

Administrația Trump susține, însă, că tarifele sale vor duce la o revitalizare a sectorului industrial american și că vor inversa o tendință de decenii de automatizare și de mutare a mijloacelor de producție în alte țări. Unele produse, însă, nu pot fi produse sau găsite în SUA, astfel că tarifele generalizate nu vor face decât să producă inflație.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima