Autorităţile americane îşi schimbă politica. Publicul va fi informat cu privire la atacurile cibernetice externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: 123EF/Arhivă

Departamentul american al Justiţiei a anunţat joi o nouă politică referitoare la atacurile cibernetice ale altor ţări împotriva Statelor Unite. Astfel, relatează Reuters, publicul american va fi informat despre operaţiuni similare celor pe care le-ar fi derulat Rusia în timpul campaniei prezidenţiale din Statele Unite din 2016.

Până acum, autorităţile americane au fost reticente în ceea ce priveşte expunerea unor astfel de operaţiuni străine, considerând că aducerea lor la cunoştinţa publicului ar putea fi considerată o modalitate de a influenţa electoratul.

Totuşi, potrivit adjunctului procurorului general al SUA, Rod Rosenstein, avertizarea populaţiei poate contribui la reducerea efectelor atacurilor şi le poate permite americanilor să ia decizii pe baza unor informaţii mai bune.

„Demascarea publică a acestor scheme este o cale importantă pentru a le neutraliza“, a explicat Rosenstein la Forumul de Securitate Aspen, anunţând această nouă politică. „Poporul american are dreptul să ştie dacă guverne străine îl atacă prin propagandă“, a continuat el.

Politica pe care a anunţat-o vine ca urmare a unui raport al grupului operativ în domeniul cibernetic şi digital al Departamentului Justiţiei, înfiinţat în februarie. Documentul stabileşte reguli pentru deciziile de informare a publicului, a grupurilor private şi a firmelor despre atacurile clandestine.

În acest timp, directorul comunităţii americane a informaţiilor, Dan Coats, a afirmat că ameninţarea din partea Rusiei continuă şi este omniprezentă înaintea alegerilor din noiembrie pentru Congresul Statelor Unite.

Iar secretarul american pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen, a declarat că ţara sa trebuie să fie pregătită pentru încercările Rusiei de a influenţa alegerile care vor avea loc anul acesta în toate cele 50 de state americane. 

Potrivit lui Nielsen, nu există nicio îndoială privind amestecul Moscovei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în 2016.

„Nu cred că există vreo îndoială în comunitatea de informaţii sau la DHS (Departamentul pentru Securitate Internă - n. red.) că ruşii au încercat să se infiltreze şi să interfereze cu sistemul nostru electoral. Nu cred că există vreo îndoială că au făcut-o şi cred că ar trebui să fim pregătiţi cu toţii, dată fiind această capacitate şi voinţă, să o facă din nou“, a spus Nielsen.

Totuşi, secretarul american pentru securitate internă a precizat că nu a văzut nicio dovadă că tentativele de pătrundere în infrastructura electorală a SUA au fost făcute cu scopul de a favoriza un anumit partid. „Scopul general este de a semăna discordie“, a spus ea.

Subiectul amestecului Rusiei în alegerile din SUA a revenit săptămâna aceasta în atenţie în contextul în care, după summitul americano-rus de luni de la Helsinki, preşedintele Donald Trump a fost aspru criticat pentru că nu l-a acuzat public pe omologul său rus, Vladimir Putin, de ingerinţă în alegerile din 2016.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”