Video Atac mortal în tren. Patru călători au fost împușcați la periferia orașului Chicago

0
0
Publicat:

Patru persoane au fost împuşcate mortal luni într-un tren la periferia oraşului Chicago, în nordul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, raportând arestarea unui suspect.

Patru oameni au fost împușcați mortal într-un tren la periferia orașului Chicago FOTO NBC News

Poliția, alertată de un apel la serviciile de urgenţă foarte devreme într-o zi de sărbătoare în Statele Unite, a precizat că a descoperit cele patru victime în staţia Forest Park, punctul terminus al liniei albastre, potrivit Agerpres.

Trei persoane au fost declarate moarte la sosirea serviciilor de urgenţă, iar a patra a murit la spital.

"Victimele erau toate pasageri ai acestui tren", a declarat şeful adjunct al poliţiei din Forest Park, Christopher Chin, într-o conferinţă de presă.

Un suspect  a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere video şi a fost arestat în cursul dimineţii, a adăugat el. "A fost găsită o armă", a subliniat Chin.

Statele Unite se confruntă cu un număr foarte ridicat de decese cu arme de foc în comparaţie cu alte ţări dezvoltate. Fenomenul se explică prin proliferarea armelor individuale: un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult american din doi trăieşte într-o casă în care există o armă.

În iunie, chirurgul general al Statelor Unite, Vivek Murthy, a proclamat violenţa cu arme de foc drept "criză urgentă de sănătate publică", subliniind în special că, din 2020, aceasta a devenit principala cauză de deces în rândul copiilor şi adolescenţilor americani, în faţa accidentelor rutiere.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi