Asalt asupra Capitoliului. Lider al extremei drepte, condamnat la 18 ani de închisoare pentru rebeline

0
Publicat:

Stewart Rhodes, una dintre figurile importante ale extremei drepte americane, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru rebeliune, cea mai mare sentinţă pronunţată până în prezent în legătură cu asaltul asupra Capitoliului.

Liderul Oath Keepers, Stewart Rhodes

Agenţia notează că fondatorul miliţiei "Oath Keepers" a adoptat o poziţie sfidătoare până la final: "sunt un prizonier politic", "singura mea crimă este că mă opun celor care ne distrug ţara", a declarat el chiar înainte de a i se stabili sentinţa.

Judecătorul federal Amit Mehta i-a răspuns că nu este un prizonier politic. "Sunteţi aici pentru că doisprezece juraţi (...) v-au găsit vinovat de rebeliune", "una dintre cele mai grave crime pe care le poate comite un american", a continuat acesta.

Această acuzaţie, care implică planificarea utilizării forţei împotriva guvernului, este pasibilă de o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Însă procurorii ceruseră 25 de ani în cazul lui Stewart Rhodes, bazându-se pe un sistem care permite majorarea pedepselor pentru acte de natură "teroristă", notează Agerpres.

Sentința severă, justificată

Deşi nu a fost în totalitate de acord cu ei, judecătorul Mehta a aprobat analiza lor pe acest punct. "Actele de intimidare sau de constrângere menite să exercite presiuni asupra guvernului" intră în această categorie, a spus el.

De asemenea, judecătorul a justificat severitatea sentinţei citând rolul de lider al lui Stewart Rhodes, un fost soldat în vârstă de 58 de ani, şi lipsa de remuşcări a acestuia. "Reprezentaţi o ameninţare continuă şi un pericol pentru ţară", a arătat magistratul.

Pe 6 ianuarie 2021, mii de susţinători ai lui Donald Trump au semănat haos şi violenţă în sediul Congresului, în momentul în care parlamentarii certificau victoria rivalului său, Joe Biden, la alegerile prezidenţiale.

Ancheta vastă care a urmat a dus la arestarea a peste 1.000 de persoane. Aproape 300 au primit pedepse cu închisoarea, cea mai mare dintre acestea fiind, până acum, de 14 ani. Însă doar zece activişti din grupurile de extremă dreapta - şase membri ai "Oath Keepers" şi patru "Proud Boys" - au fost găsiţi vinovaţi de "rebeliune" la finalul a trei procese distincte la Washington.

Și-au pregătit „atacul”

După săptămâni de audieri, juraţii au apreciat că aceştia s-au pregătit, adunând arme şi intrând în formaţie militară în Capitoliu pentru a bloca oficializarea înfrângerii lui Donald Trump.

În Ziua Z, Stewart Rhodes a rămas afară, dar, potrivit procurorilor, el şi-a condus trupele cu ajutorul unei staţii radio "ca un general pe câmpul de luptă".

În cadrul procesului, el a negat că "ar fi planificat" atacul şi a susţinut că "misiunea" Oath Keepers era să asigure securitatea manifestaţiei convocate de Donald Trump pentru a denunţa pretinse "fraude electorale".

Susţinând că a fost pus în faţa faptului împlinit, el a considerat "stupid" faptul că Kelly Meggs, care conduce filiala din Florida a Oath Keepers, a intrat în Capitoliu. "Aceasta a deschis uşa persecuţiei noastre politice", a spus el.

Kelly Meggs, de asemenea condamnat pentru rebeliune, îşi va afla sentinţa tot joi.

Scopul era de a profita de pe urma haosului

Fost soldat şi licenţiat în drept la Universitatea Yale, Stewart Rhodes a fondat Oath Keepers în 2009, recrutând foşti soldaţi sau ofiţeri de poliţie, iniţial pentru a lupta împotriva statului federal considerat "opresiv".

Ca şi alte grupuri radicale, această miliţie a fost sedusă de retorica anti-elite a lui Donald Trump şi a îmbrăţişat pe deplin acuzaţiile de fraudă electorală lansate - împotriva tuturor dovezilor - de republican.

În documentele judiciare, avocaţii lui Stewart Rhodes au încercat să îi prezinte pe aceştia ca fiind "filantropi", chemaţi să se deplaseze pentru a împiedica revolte, după dezastre naturale sau în timpul protestelor împotriva violenţelor poliţieneşti.

"Pentru Rhodes, a impune Oath Keepers în situaţii de criză nu avea scopul de a ajuta, ci de a contribui şi a profita de pe urma haosului", au replicat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat