Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare în Florida şi Georgia, înainte de uraganul Irma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA / EFE

Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare în Florida şi Georgia, înainte ca uraganul Irma, care a fost retrogradat la nivelul trei din cinci pe scara Saffir-Simpson, să lovească statul american, au anunţat oficiali din serviciile de administrare a situaţiilor de urgenţă, citaţi de Associated Press.

Potrivit aceloraşi surse, aproximativ 700.000 de oameni din Florida au primit ordin de evacuare sâmbătă, ceea ce ridică numărul total în stat la 6,3 milioane.

Persoanele vizate locuiesc pe ambele coaste ale Floridei. Este vorba, însă, şi de oameni care locuiesc în centrul statului, în case considerate nesigure.

De asemenea, 540.000 de locuitori din estul Georgiei au primit ordin de evacuare.

În Carolina de Sud, un ordin de evacuare vizează opt insule.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a avertizat că Irma este “cea mai catastrofală furtună văzută vreodată în stat”. “Trebuie să plecaţi – nu în această seară, nu peste o oră, chiar acum”, a subliniat eel.

Scott a precizat că, în unele zone, valurile vor ajunge la 4,5 metri.

Între timp, uraganul Irma a scăzut în intensitate, devenind de categoria 3. Meteorologii se aşteaptă, însă, să mai crească în intensitate înainte să ajungă în Florida. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”