Anthony Fauci: 99,2% dintre americanii care murit din cauza COVID-19 în iunie 2021 nu erau vaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FDA şi CDC: Americanii complet vaccinaţi nu au nevoie de rapel  FOTO EPA-EFE

99,2% dintre americanii care murit din cauza COVID-19 în iunie 2021 nu erau vaccinaţi, potrivit imunologului Anthony Fauci, şeful Grupului de lucru anticovid înfiinţat de Donald Trump şi apoi al grupului de lucru al lui Joe Biden.

”Nu ne mai putem complace (...). Milioane de americani nu sunt încă vaccinaţi şi protejaţi. Iar din această cauză, comunităţile lor sunt în pericol, prietenii lor sunt în pericol, persoanele care le sunt dragi sunt în pericol”, avertiza el, citat de cotidianul britanic The Guardian. 

În unele state americane, datele sunt şi mai elocvente. 

În Maryland, toţi morţii din iunie nu au fost vaccinaţi şi nici 93% dintre bolnavi. 

O dezbatere pe tema vaccinării este în toi în Statee Unite, unde 67% din populaţia în vârstă de peste 18 ani a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anticovid, iar 58% este complet protejată. 

Obiectivul vaccinării a 70% dintre adulţi până în iulie al lui Joe Biden nu a fost atins, însă diferenţele în privinţa vaccinării între state sunt frapante. 

Wisconsinul a comandat doar 8% dintre doele care-i erau rezervate în avans luna trecută, iar Illinois a cerut doar 9%.

Presa americană scrie că motivul aestei stagnări a vaccinării este de căutat în rândul alegătorilor lui Donald Trump şi ai Partidului Republican care, potrivit unui sondaj recent, se opun vaccinării în proporţie de 40%. 

Potrivit unor date de la Universitatea Johns Hopkins, contaminările cresc în state în care vaccinarea se situează sub media naţională, iar în unele cazuri au crescut cu 300%. 

În contextul în care varianta idiană (delta) a SARS-CoV-2 proliferează rapid atât în Statele Unite, cât şi în lume, soluţia pare vaccinarea.

”Ne aflăm într-o cursă împotriva variantei delta, care se răspândeşte foarte rapid, iar fiecare stat se confruntă cu asta”, avertizează la CNN  guvernatorul statului Arkansas Asa Hutchinson. 

FDA şi CDC: Americanii complet vaccinaţi nu au nevoie de rapel 

Pe de altă parte, americanii complet vaccinaţi nu au nevoie, pentru moment, de un rapel, au anunţat joi, într-un comunicat comun, Food and Drug Administration (FDA) şi Centrele pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC), relatează Reuters.

”Suntem pregătiţi să autorizăm rapeluri suplimentare, dacă ştiinţa le demonstrează utilitatea”, subliniază cele două instituţii. 

Pfizer a cerut joi Agenţiei americane a medicamentului (FDA) să autorizeze un rapel suplimentar al vaccinului său împotriva covid-19 - începând de luna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie