Agenţi ai Serviciului Secret american trimişi în SUA după o presupusă noapte de beţie la Amsterdam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei agenţi din cadrul Serviciului Secret al SUA, însărcinaţi cu protecţia preşedintelui american, Barack Obama, au fost trimişi înapoi în ţară după o presupusă noapte de beţie în Amsterdam, scrie „The Washington Post”.

Agenţii Serviciului Secret al SUA se aflau în Olanda, cu ocazia participării liderului Casei Albe la Summitul de Securitate Nucleară. Potrivit „The Washington Post”, trei dintre agenţi au fost trimişi, duminică, înapoi în SUA, după ce ar fi consumat cantităţi mari de alcool într-una dintre nopţile de şedere în Amsterdam. Unul dintre agenţi ar fi fost găsit leşinat pe holul hotelului în care erau cazaţi.

Reprezentanţii hotelului sunt cei care au sesizat ambasada SUA din Regatul Ţărilor de Jos. Potrivit publicaţiei americane, incidentul ar fi avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, agenţii băuţi fiind descoperiţi duminică, cu o zi înainte ca preşedintele Barack Obama să ajungă în Ţările de jos pentru a participa la Summitul de Securitate Nucleară de la Haga. 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Secret american, Ed Donovan, a confirmat, marţi, că agenţia „a trimis acasă trei angajaţi, din motive disciplinare” şi că aceştia au fost suspendaţi administrativ pe parcursul investigaţiilor, însă nu a făcut publice acuzaţiile care li se aduc agenţilor.

Potrivit unor surse familiarizate cu incidentul din Amsterdam, cei trei agenţi fac parte din echipa de asalt a Serviciului Secret (CAT).

Secret Service, poliţia de elită însărcinată cu asigurarea sercurităţii preşedintelui american, a fost vizat deja de un scandal, în aprilie 2012, în care au fost implicaţi agenţi şi prostituate, cu ocazia unei vizite a lui Obama la Cartagena, în Columbia. În cazul de faţă, „presupusul comportament (al unor agenţi) încalcă noile reguli de conduită adoptate de către Secret Service” în urma scandalului din Columbia, unde agenţi au consumat băuturi alcoolice şi au adus prostituate la hotelul la care erau cazaţi înainte de sosirea lui Obama în oraş, a subliniat publicaţia americană.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!