16 morţi după ce un avion militar s-a prăbuşit în Mississippi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şaispezece oameni şi-au pierdut viaţa după ce un avion militar s-a prăbuşit în comitatul LeFlore, din Mississippi, a anunţat directorul pentru servicii de urgenţă din regiune, Fred Randle, citat de CNN, potrivit news.ro

Un avion militar american s-a prăbuşit în statul Mississippi, omorand şaisprezece persoane, a anunţat presa americană luni. Aeronava KC-130 s-a prăbuşit la graniţa dintre Sunflower şi Leflore, în jurul orei orei locale 16 (marţi 00.00 ora României), la aproximativ 160 de kilometri nord de Jackson, capitala statului Mississippi. Pompierii au trebuit sa intervină pentru a stinge focul.

Directorul brigăzii locale de pompieri, Marcus Banks, a declarat că pompierii au fost nevoiţi să se retragă din cauza mai multor explozii puternice, ce este posibil să fi fost provocate de combustibilul din avion, potrivit news.ro. Potrivit acestuia, 20.000 de litri de spumă au fost puverizaţi peste epavă, pentru a stinge flăcările.

Guvernatorul statului, Phil Bryant, a descris incidentul drept o „tragedie“. „Bărbaţii şi femeile noastre în uniformă îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a ne asigura libertatea“, a spus el.

Fred Randle, directorul pentru servicii de urgenţe din regiune, a declarat, într-un scurt interviu luni, că toate cele 16 victime erau în avion. AP, citat de news.ro, anunţă că 12 cadavre au fost recuperate deja.

Avionul s-ar fi dezmembrat în aer
Corpul Puşcaşilor Marini a anunţat incidentul pe Twitter, dar nu a oferit detalii. „Un accident al unui KC-130 aparţinând Marinei americane a avut loc în seara zilei de 10 iulie. Mai multe informaţii vor fi postate atunci cand acestea devin disponibile“, a scris Marina americană pe Twitter.

Aeronava s-a prăbuşit într-un câmp de soia, iar bucăţi din el s-au împrăştiat pe o rază de opt kilometri, mai scrie presa locală. Aeronava este un KC-130, unul dintre avioanele cel mai des folosite de armata SUA, care poate fi modificat pentru diverse tipuri de misiuni, de la transport cargo, transport de trupe şi până la realimentare în zbor. 

Deocamdată cauzele accidentului nu sunt clare, însă, potrivit şefului pompierilor din Greenwood, Marcus Banks, martorii oculari au declarat că avionul s-a dezmembrat în aer în timp ce se apropia de sol, potrivit New York TImes.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul