Vladimir Uglev, inventatorul noviciok, are mustrări de conştiinţă şi nu poate dormi. „Nu înţeleg cum de n-a murit Navalnîi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Uglev, inventatorul agentului Noviciok, FOTO captură video

Vladimir Uglev, inventatorul agentului Noviciok, a anunţat că are insomnii şi mustrări de conştiinţă de când a auzit anunţul guvernului german conform căruia Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost otrăvit cu arma chimică dezvoltată de el.

"Am un păcat pe conştiinţă", a comentat Uglev, într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri cu agenţia de presă spaniolă EFE, scrie Agerpres.

''Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975", povesteşte bărbatul acum în vârstă de 73 de ani. Acesta explică faptul că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină ''va fi folosită ca armă teroristă''. "Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine", insistă el.

Uglev a declarat că acum îl înţelege tot mai bine pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul armei AK-47. Acesta a mărturisit pe patul de moarte că se simte vinovat că creat cea mai populară armă de istorie, o armă care, conform spuselor acestuia, „ucide oameni în înteaga lume”.

Ce spune Uglev despre otrăvirea lui Navalnîi

Uglev se consideră auto-ironic „un duşman al poporului” de când a reunţat la cariera sa ştiinţifică în 1990. În 1993, împreună cu Vil Mirzaianov, în exil acum în Statele Unite, Uglev a denunţat conducerea Rusiei, făcând public faptul că guvernului continuă să experimenteze cu arme chimice în ciuda angajamentului luat faţă de Occident de a le distruge. „De atunci sunt sub control serviciilor de resort”; spune acesta, făcând referire la Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB).

Acesta spune că nu poate trece peste faptul că Navalnîi a căzut pradă armei inventate de el. În primele ore după anunţul guvernului de la Berlin nu a crezut că liderul opoziţiei din Rusia a fost otrăvit cu acest agent, dat fiind faptul că simptomele nu păreau să fie cele aşteptate. Cu toate acestea, acum are tot mai puţine dubii că otrava folosită a fost Noviciok.

"Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk", spune Uglev. "Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de Noviciok a fost folosit", comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.

„Dacă este adevărat că i-au pus în ceai, la aeroport, atunci probabil au încercat să-l otrăvească cu nu mai mult de două-trei miligrame, cu o zecime dintr-o picătură. (...) Nu ştiu cum n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul", spune Uglev.

Cercetătorul rus crede că agentul Noviciok a putut fi produs doar "de un stat sau o entitate foarte bogată". "Noviciok-ul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj", spune el. Întrebat de ce crede că guvernul rus continuă să nege existenţa Noviciok-ului, Uglev susţine că problema îl depăşeşte. "Este ca şi cum i-ai cere unei persoane normale să înţeleagă un schizofrenic", răspunde el.    

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi