Vladimir Putin vrea să cucerească Odesa pentru a izola Ucraina de Marea Neagră. Cum văd analiștii situația de pe front

0
Publicat:

Vladimir Putin își dorește ca armata rusă să cucerească orașul Odesa, principalul port ucrainean la Marea Neagră, pentru a tăia complet accesul Ucrainei la mare.

Ucraina riscă să piardă noi teritorii, avertizează foști lideri europeni. FOTO: Profimedia

Informația apare într-un articol publicat luni, 30 iunie, de Financial Times, citat de Agerpres. Jurnaliștii de la FT citează, sub protecția anonimatului, un oficial de rang înalt cu acces la date sensibile, potrivit Priamii.tv și Unian.

Oficialul susține că Putin consideră Odesa un „oraș istoric rusesc” și că recucerirea acestuia este „principalul obiectiv al războiului” pe care Kremlinul îl poartă împotriva Ucrainei.

Atât Rusia, cât și Ucraina sunt aproape de epuizarea forțelor și resurselor, potrivit FT. Moscova ar putea menține ritmul actual al operațiunilor încă un an, în timp ce Kievul riscă să-și atingă limita în șase luni dacă nu primește ajutorul așteptat.

Perspectivele sumbre sunt împărtășite de mai mulți lideri NATO, care, conform FT, se tem de o degradare accelerată a situației pe front începând cu toamna acestui an.

Spre deosebire de SUA, mulți oficiali europeni nu cred că Rusia ar fi dispusă în prezent să accepte o încetare a focului. De altfel, în martie, Putin a reluat discursul privind „dreptul istoric” al Rusiei asupra Odesei, iar consilierul său, Nikolai Patrușev, a reafirmat în aprilie acest fapt.

Planurile Kremlinului includ și orașul Nikolaiv, afirmă președinția ucraineană, care a transmis că obiectivul final al Rusiei este izolarea completă a Ucrainei de Marea Neagră și atingerea graniței cu Republica Moldova și România.

Volodimir Zelenski a confirmat aceste informații la summitul Ucraina-Europa de Sud, desfășurat la Odesa pe 11 iunie, când a vorbit despre intenția Rusiei de a ocupa sudul țării pentru a avansa spre vest.

„Ucraina ar putea pierde mai mult teritoriu”

Totodată, în cadrul întâlnirilor cu liderii occidentali, oficialii ucraineni insistă din ce în ce mai des asupra nevoii unei presiuni internaționale asupra Moscovei pentru a obține o încetare a focului — o idee care, acum doi ani, ar fi fost considerată inacceptabilă la Kiev.

Foști lideri europeni avertizează că, în lipsa unui sprijin militar și financiar semnificativ, Ucraina riscă să piardă noi teritorii. Într-o declarație comună, Aleksander Kwasniewski (fost președinte al Poloniei), Carl Bildt (fost premier al Suediei), Sanna Marin (fost premier al Finlandei) și Kajsa Ollongren (ministrul olandez al apărării) atrag atenția că:

„Deși ucrainenii vor continua să reziste, fără mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde mai mult teritoriu. Ar putea fi cucerite mai multe orașe. Aceasta va pune în pericol peste 500 de milioane de cetățeni europeni.”

Aceștia cer Europei să aloce urgent între 10 și 15 miliarde de dolari pentru susținerea industriei de apărare a Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”