VIDEO Rusia: Trupă de elită formată din fraţi gemeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţi gemeni din trupele speciale ale ministerului rus de Interne

Când te afli într-o situaţie dificilă este ideal să contezi pe o persoană în care ai încredere deplină. Plecând de la acest deziderat, forţele speciale ale ministerului rus de Interne, OMON, au trecut la fapte şi au căutat pentru înrolare fraţi gemeni.

Cea mai nouă unitate de luptători de elită a OMON este compusă exclusiv din gemeni. Este o găselniţă a strategilor militari de la Moscova, care sunt convinşi că astfel unitatea va fi mai solidară, iar soldaţii se vor proteja mai bine unii pe alţii.

Primul detaşament de luptători gemeni se antrenează intens în sudul Rusiei, la Rostov pe Don, oraş aflat la 1000 de kilometri de Moscova. Agenţii fac parte din structura numită OMON, adică Detaşamentul Mobil pentru Operaţiuni Speciale, unitate subordonată ministerului de interne. Gemenii spun că se simt în perfectă siguranţă alături de cei de care au crescut.

„El este fratele meu, pe care îl simt mereu lângă mine”, a declarat pentru Euronews Nikolai Matsina, agent OMON. „El este fratele meu, am încredere deplină în el, ştiu că mă va ajuta şi mă va proteja mereu, nu am niciun dubiu”, spune şi  Pavel Sevriukov. „Am crescut împreună, ne-am petrecut tot timpul împreună şi de aceea îl cunosc foarte bine şi el mă cunoaşte la fel de bine”, spune Alexander Pokidov, membru şi el în acest detaşament.

Dincolo de sentimentele fraterne, autorităţile din Rusia susţin că trupele formate exclusiv din gemeni sunt mult mai eficiente: luptătorii îşi pot anticipa reacţiile şi nu o dată se înţeleg numai din priviri.

Acest detaşament va trebui să intervină în evenimente precum luare de ostatici, demonstraţii, situaţii periculoase, care necesită o cunoaştere excelentă de sine şi a celui de lângă tine. Trupele speciale de gemeni au participat deja la câteva operaţiuni încheiate cu success, susţin superiorii din ministerul rus de Interne .

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată