VIDEO Noua carabină cu lunetă a ruşilor loveşte ţinte aflate la un kilometru şi jumătate INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carabina cu lunetă Ciukavin a fost prezentată la salonul Army-2017

Compania Kalaşnikov a prezentat, la salonul internaţional de tehnică militară Army-2017, organizat la sfârşitul lunii trecute, lângă Moscova, noua gamă de carabine Ciukavin SVCh, puşti semi-automate destinate lunetiştilor.

Noua carabină fusese anunţată mai demult de grupul Kalaşnikov, sub denumirea SVK. Însă concernul a decis să-i schimbe denumirea astfel încât ea să includă şi numele inventatorului, Ciukavin, astfel că arma se numeşte acum „Carabina cu lunetă Ciukavin“. Denumirea comercială, în engleză, este Chikavin Sniper Rifle, iar cea originală - Snaiperskaia Vintovka Ciukavina, prescurtat SVCh.

Ministerul Apărării şi Garda Naţională din Rusia, precum şi o serie de clienţi externi şi-au manifestat deja interesul pentru noua carabină, a declarat Aleksei Krivoruciko, CEO al Concernului Kalaşnikov, într-un interviu acordat agenţiei TASS. 

Grupul Kalaşnikov, un subsidiar al corporaţiei Rostec, controlată de statul rus, a investit masiv în ultimii ani în dezvoltarea armelor de precizie, dintre care carabina cu lunetă Dragunov (SVD) a avut un succes răsunător. 

Noua carabină SVCh e concepută să aibă aceleaşi performanţe ca şi SVD, fiind însă mai compactă, cu o construcţie modulară şi realizată cu materiale şi tehnologii moderne. În plus, una dintre versiunile SVCh poate folosi chiar încărcătoarele pentru SVD, ceea ce constituie un avantaj.

Poate trage şi cu cartuşe de 7.62

Familia de carabine Ciukavin cuprinde trei puşti aproape identice, adaptate însă pentru muniţie diferită, respectiv pentru calibrele 7.62x54R mm, 7.62x51 mm şi 8.6x69 mm (.338 Lapua Magnum). În funcţie de muniţia folosită, SVCh poate lovi ţinte aflate la o distanţă de până la 1.500 de metri.

Distanţa pare impresionantă, dar este departe de recordul stabilit în noiembrie 2009, în provincia afgană Helmand, de fostul caporal britanic Craig Harrison, cu o armă britanică L115A3 Long Range Rifle şi muniţie Lapua Magnum. Acesta a reuşit atunci să lovească nu unul, ci doi talibani, cu două împuşcături consecutive, trase de la o distanţă de 2.475 de metri. 

Primele două versiuni, cele adaptate pentru muniţia de calibrul 7.62 mm rusească sau NATO, au o ţeavă lungă de 410 mm şi cântăresc 4,3 kilograme fără muniţie. Ţeava poate fi înlocuită cu una mai lungă, de 460 sau 560 mm. Încărcătorul ara capacitatea de 20 de cartuşe.

Versiunea pentru cartuşe .338 Lapua Magnum de calibrul 8.6 mm este mai masivă, având din start o ţeavă lungă de 560 mm (din lungimea totală de 1140 mm) şi o greutate fără muniţie de 6,3 kilograme. În acest caz, încărcătorul conţine doar 10 cartuşe.

Cartuşul Lapua Magnum a fost dezvoltat de finlandezi şi britanici special pentru lunetişti şi a fost folosit cu succes în războaiele din Irak şi Afganistan.

Toate modelele au, în afară de şina Picatinny superioară, care funcţionează ca un ghidaj pentru fixarea şi reglarea sistemelor de ochire, şi o şină inferioară, unde poate fi ataşat un suport bipod pentru armă, pliabil. De asemenea, arma poate primi un dispozitiv tactic de surdină.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri