UPDATE Atac chimic la sediul unui ziar independent din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Novaia Gazeta

Novaia Gazeta, una dintre puţinele surse independente de informare din Rusia, a anunţat luni că o substanţă chimică necunoscută a fost deversată la intrarea în sediul redacţiei sale de la Moscova.

„Imobilul în care se află redacţia noastră a fost vizat în această (luni) dimineaţă de un atac chimic”, a anunţat într-un comunicat redactorul-şef al ziarului, Dmitri Muratov, citat de AFP.

„Nu putem să circulăm între etaje sau să ieşim în stradă”, a adăugat el.

Autorităţile au prelevat probe şi examinează substanţa deversată în faţa sediului ziarului, a precizat Muratov.

La faţa locului s-au deplasat echipaje specializate din cadrul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerului de Interne şi Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB).

„Mirosul este asemănător cu cel al substanţei folosite în 2017 într-un atac împotriva jurnalistei Iulia Latînina”, precizează Novaia Gazeta.

Autorităţile ruse încă nu au dat informaţii despre substanţa folosită în atacul împotriva ziarului Novaia Gazeta.

Acest eveniment survine într-o zi în care trei ONG-uri au depus o plângere în Rusia împotriva mercenarilor din cadrul Wagner pentru uciderea extrem de crudă a unui sirian în 2017.

„Este pentru prima oară când o asemenea acţiune este intentată de căte rude ale unei victime siriene împotriva unor suspecţi ruşi”, au anunţat într-un comunicat comun Centrul Sirian de Presă şi Libertate de Exprimare (SCM), Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (FIDH) şi organizaţia rusă Memorial.

Cele trei ONG-uri afirmă că au identificat şi „produs probe” care atestă că mercenari din cadrul Wagner au torturat şi decapitat un presupus dezertor din armata siriană, în 2017.

Potrivit lui Dmitri Muratov, plângerea are la bază o serie de dezvăluiri făcute în 2019 de Novaia Gazeta, care a publicat o anchetă în acest caz şi un filmuleţ cu momentul uciderii sirianului.

În plus, Novaia Gazeta a publicat luni o nouă anchetă despre atrocităţile din Cecenia. „Am făcut parte din poliţia cecenă şi nu am vrut să omor oameni”, se destăinuie sergentul Suleiman Ghezmahaev într-un articol cu dezvăluiri macabre, nerecomandate minorilor.

Fondată la 1 aprilie 1993, Novaia Gazeta este una dintre puţinele surse de informare din Rusia care nu sunt afiliate regimului Putin.

Începând din 2001 încoace, şase jurnalişti ai Novaia Gazeta au fost ucişi în legătură cu investigaţiile lor. Cei mai cunoscuţi dintre ei sunt Iuri Şcekoşihin, autor al unor articole zguduitoare despre complicitatea crimei organizate şi a serviciilor secrete ruse în acte de corupţie, Anna Politkovskaia, jurnalista care a scos la iveală abuzurile comise de regimul Putin în Cecenia, şi Anastasia Baburova, ucisă la doar 25 de ani în timp ce investiga grupurile neonaziste din Rusia. Serviciile secrete ruse au fost arătate cu degetul în toate cele trei cazuri.

Printre acţionarii Novaia Gazeta figurează ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care deţine 10% din publicaţie, şi miliardarul Aleksandr Lebedev, fost ofiţer KGB şi deputat rus.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani