Top zece informaţii surprinzătoare din trecutul lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la cel de-al treilea mandat, a fost la cârma politicilor Rusiei din 1999 până în prezent, schimbând rolul preşedintelui cu cel al premierului, însă nu a fost întotdeauna în luminile puternice ale mass-media. Aflându-se în centrul unor crize globale, de la Siria până la Ucraina, trecutul lui Putin este cu atât mai important şi surprinzător, potrivit unui top realizat de cotidianul britanic „Huffington Post”.

1. Vladimir Putin a crescut într-un apartament împărţit de trei familii din Sankt Petersburg, la vremea aceea Leningrad. În trecut, Putin a spus că încă îşi mai aminteşte cum fugea după şoareci pe casa scării din blocul de locuinţe împreună cu prietenii lui, potrivit cărţii „Putin: Alegerea Rusiei”, scrisă de expertul în politicile Rusiei şi afaceri externe Richard Sakwa.

Aşa-numitele „apartamente comunale” au fost răspunsul autorităţilor sovietice la criza imobiliară din zonele urbane, ca urmare a revoluţiei ruse din 1917; acestea erau locuite la comun de două sau trei familii, de cele mai multe ori.

2. Bunicul lui Putin, Spiridon Ivanovici Putin (foto dreapta), a lucrat ca bucătar şef la casa de la ţară a lui Lenin, iar mai târziu a gătit de mai multe ori şi pentru Stalin, potrivit biografiei „Putin: Alegerea Rusiei”. 

3. A câştigat centura neagră la judo atunci când avea 18 ani şi încă mai practică artele marţiale. El a asemănat acest sport cu „o filosofie de viaţă” care învaţă practicanţii „să-şi trateze partenerii (de luptă) cu respect”.

Vladimir Putin, în timpul unei competiţii de judo din septembrie 2000. FOTO Newscom

4. Putin este un mare fan al romanelor poliţiste, recunoscând la un moment dat că „ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost cum efortul unui singur om a obţinut ceea ce armate întregi nu au reuşit”.

FOTO Reuters

5. El a intrat în rândul agenţilor KGB imediat după încheierea studenţiei şi între 1980-1990 s-a dedicat campaniei poliţiei secrete de a atrage de partea ei recruţi pentru misiunile de spionaj în Occident.

Vladimir Putin, identificat drept un agent sub acoperire în timpul vizitei lui Ronal Reagan la Moscova, în 1988. FOTO Casa Albă

6. Putin îşi iubeşte câinii, iar acest ataşament merge atât de departe încât ocazional îi aduce cu el la discuţiile politice. Au existat păreri potrivit cărora gestul lui Putin are rolul de a-i intimida pe partenerii lui de discuţii, mai exact pe liderii internaţionali, relatează „The Huffington Post”.

FOTO Reuters

7. Vorbeşte fluent limba germană, însă nu la fel de bine şi engleza. În 2013 Putin a avut un scurt mesaj în limba engleză, cu ocazia alegerii ţării-gazdă a World Expo 2020, filmare  care a devenit viral.

8. Vladimir Putin şi Liudmila Putina şi-au anunţat divorţul în timpul unei pauze a unui spectacol de balet la care au participat împreună, anul trecut.

FOTO Reuters

9. Putin şi Liudmila au două fete, însă vieţile acestora sunt ţinute departe de atenţia mass-media. Ele au urmat facultăţi sub identităţi false, în prezent fiind un mister total profesiile şi ţările de reşedinţă ale celor două fete.

Una dintre rarele fotografii ale lui Vladimir Putin cu fiicele sale

10. Putin este creştin-ortodox şi şi-a exprimat convingerile religioase în privinţa mai multor subiecte controversate. De exemplu, preşedintele rus consideră căsătoriile între persoanele de acelaşi sex egale cu păcatul slujirii satanei. El chiar a semnat o lege care interzice „promovarea” homosexualităţii. 

FOTO National Secular Society


Citeşte şi:

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin. Partea I Ziarul „Adevărul“ prezintă începând de luni o serie de articole despre preşedintele Putin, pentru conturarea unei imagini clare asupra raţiunilor care stau la baza acţiunilor sale şi importanţa lor pentru Europa de astăzi. 

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin II. Cum şi-a construit liderul de la Kremlin un imperiu ilicit Preşedintele rus Vladimir Putin este, potrivit multor standarde, un lider bogat; cu toate acestea, cifra exactă a averii sale este ascunsă cu măiestrie. 

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin III. Petele de umbră din timpul celor trei mandate ale actualului lider de la Kremlin Odată cu începutul noului mileniu, Rusia avea să intre într-o nouă eră istorică, recunoscută nouă astăzi atât datorită progreselor, cât şi a eşecurilor, la conducerea căreia s-a aflat Vladimir Putin. 

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin, partea a IV-a. Cum îl descrie fosta nevastă, Liudmila Putina Zvonurile nu au cruţat cuplul Vladimir şi Liudmila Putin, cu mulţi ani înainte de oficializarea divorţului circulând nenumărate speculaţii legate de infidelităţi şi de abuzuri care au destrămat un mariaj de 30 de ani. 

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin, partea a V-a. Maestrul şahului şi tacticile strategice consacrate de Stalin Puţini iau astăzi în considerare rolul pe care şahul l-a jucat de-a lungul timpului în strategiile sovietice implementate în diverse programe, dezvoltate de URSS pentru antrenarea elitelor militare şi de spionaj.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin. Partea a VI-a: Cum este să fii director executiv străin la o companie din Rusia Încă dinainte de criza ucraineană şi invazia militară din Crimeea, companiile străine din Rusia şi-au exprimat îngrijorarea de numărul mare de directori executivi care sunt expulzaţi din ţară pentru unele dintre cele mai minore infracţiuni.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin VII.  Paranoia liderului de la Kremlin a scăpat de sub control Propaganda din mass-media rusă a devenit tot mai agresivă, amintind de regimul sovietic despre care se credea că a dispărut în 1991.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate