Soţia unui marinar de pe nava de război Moskva confirmă că soţul său a murit şi  alţi 27 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Cel puţin un deces a fost confirmat în urma scufundării navei de război ruseşti Moskva, în ciuda faptului că autorităţile ruse nu au anunţat victime, anunţă jurnaliştii de la serviciul ucrainean Radio Liberty, relatează BBC.

Soţia unui dintre marinarii spune că soţul său Ivan Vakhrushev, în vârstă de 41 de ani, a murit, iar alţi 27 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi.

„Eroul nostru!!! A murit făcându-şi datoria. A luptat până la ultima suflare pentru viaţa navei. Suntem în lacrimi şi în doliu. Vei fi mereu un erou în inimile noastre", a scris femeia pe site-ul de socializare rusesc Odnoklassniki.

Ulterior, Varvara Vakhrusheva le-a spus jurnaliştilor că soţul ei a murit în urma scufundării. Ea a fost informată despre moartea lui la 14 aprilie, adăugând că trupul său a fost găsit, dar circumstanţele morţii sale nu au fost dezvăluite.

Femeia a mai precizat că alţi 27 de membri ai echipajului au fost dispăruţi, dar nu a existat nicio confirmare oficială în acest sens.

Ministerul rus al Apărării a publicat sâmbătă imagini video cu o paradă la Sevastopol cu ceea ce susţine că ar fi marinari de pe nava scufundată, prima dovadă oferită cu privire la supravieţuirea marinarilor de pe vas.

Aceştia au fost întâmpinaţi de comandantul şef al marinei, Nikolay Yevmenov.

Ministerul a anunţat joi seara că Moskva s-a scufundat în mările furtunoase după un incendiu provocat de explozia muniţiei. Ucraina a spus că a scufundat nava cu două rachete Neptun.

Vineri, un consilier al Ministerului ucrainean de Interne, Anton Gerashchenko, a transmis – potrivit Telegram – că în explozia care a mistuit nava de război „Moskova”, aflată în Marea Neagră, a murit şi capitanul rus Anton Kuprin.

„Căpitanul de rang 1, al crucişătorului Moskova, comandantul navei amiral a Flotei Mării Negre, Anton Kuprin, a murit în timpul exploziei şi incendiului de la bord”, a transmis Gerashchenko.

Acesta a reamintit că nava de război rusă Moskva s-a scufundat în timp ce era remorcată către un port, după ce a fost bombardată.

Liderii Ucrainei şi-au arogat meritul bombardării crucişătorului „Moskova”, în timp ce autorităţile ruse au insistat cu informaţia că la bordul navei ar fi avut loc un incendiu, plus condiţiile meteo nefavorabile care care au declanşat explozia.

Oficiali ai Pentagonului au confirmat, în baza unui raport, că nava militară a Rusiei a fost bombardată de două rachete ucrainene, potrivit informaţiilor transmise de Washingtonpost.

Moskva este exact nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni de pe Insula Şerpilor să se predea şi care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”.

Scufundarea crucişătorului „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagră, are o puternică valoare simbolică şi militară.

„Moscova”, fosta nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lansată la apă în 1983, sub numele „Gloria”. Armamentul principal de la bordul navei este constituit din 16 lansatoare de rachete Vulkan P-1000.

Conform analiştilor consultaţi de CNN, crucişătorul Moscova este cea mai mare navă, din punct de vedere al tonajului, scufundată de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent şi este cea mai mare pierdere navală suferită de Rusia (ca moştenitoare a URSS) din 1945 şi până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG