Rusia susţine că avioanele F-16 livrate Ucrainei de aliaţii occidentali vor fi doborâte

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov spune că avioanele de luptă F-16 pe care Occidentul s-a angajat să le furnizeze Ucrainei (dintre care, unele au fost deja livrate) vor avea impact redus pe câmpul de luptă pentru că „vor fi doborâte”.

„Nu există un remediu magic, niciun panaceu, şi forţele aeriene ale regimului de la Kiev nu vor avea acest panaceu”, a declarat Peskov, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că „aceste avioane (...) vor fi doborâte. Dar, bineînţeles, aceste livrări nu vor putea avea impact semnificativ asupra cursului evenimentelor de pe front”.

De aproape doi ani, Ucraina pledează pe lângă partenerii săi occidentali să-i fie livrate avioane F-16, pe lângă multele materiale pe care Kievul l-a solicitat aliaţilor săi.

Avioanele F-16 sunt renumite pentru precizia, viteza şi raza lor de acţiune.

Ucraina speră că posibilitatea flotei sale aeriene de a-l utiliza îi va permite să se protejeze mai bine de bombardamentele ruse, notează AFP.

Mai multe state NATO și-au luat angajamentul să furnizeze un număr variabil de avioane de luptă şi instruiesc de mai multe piloţii şi echipajele ucrainene.

Ucraina are nevoie de 130 de avioane F-16 

În ultimele luni, preşedintele Volodimir Zelenski a făcut din ameliorarea apărării aeriene ucrainene una dintre priorităţile sale în timpul întâlnirilor cu aliaţii.

Într-un interviu acordat AFP în mai, Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de 130 de avioane F-16 pentru a asigura paritatea cu aviaţia rusă.

A primit însă promisiuni pentru mai puţin de 100 avioane F-16 până în prezent, majoritatea avioanelor urmând să ajungă într-o perioadă de mai mulţi ani, după o formare aprofundată a piloţilor ucraineni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online