Rusia, nou avertisment asupra creşterii riscurilor de confruntare nucleară cu Statele Unite

0
Publicat:

Riscurile unei confruntări militare directe între cele două puteri nucleare, Rusia şi Statele Unite, sunt în creştere constantă, informează marţi agenţia de presă TASS, citând un înalt diplomat rus, potrivit Reuters.

Rusia avertizează asupra riscului unei confruntări nucleare FOTO Shutterstok

Vladimir Yermakov, directorul Departamentului pentru neproliferarea nucleară din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat că Washingtonul intensifică aceste riscuri prin comportamentul său faţă de Moscova.

De la începutul invaziei în Ucraina, Moscova a emis în mod regulat acuzaţii la adresa SUA şi a ceea ce ea numeşte "Occidentul colectiv" pentru creşterea riscurilor unui război nuclear, retorică menită să descurajeze aliaţii Kievului, scrie Agerpres.

Dacă Statele Unite continuă să urmeze cursul actual de confruntare cu Rusia, cu mizele crescând constant pe punctul de a aluneca într-un conflict armat direct, atunci soarta START (tratatul privind armele nucleare) poate fi,  o concluzie de la sine înţeleasă”, a spus Yermakov.

Amenințare acută

SUA au comunicat Rusiei în martie că vor înceta schimbul de date despre forţele sale nucleare după refuzul Moscovei de a face acest lucru, ca răspuns la suspendarea participării Rusiei la tratatul New START.

Yermakov nu a oferit detalii despre presupusa abordare înclinată spre confruntare a SUA în fragmentele din interviul acordat TASS date publicităţii.

Cea mai acută ameninţare de astăzi este asociată... cu pericolul escaladării nucleare ca urmare a unei confruntări militare directe între puterile nucleare”, a spus Yermakov.„Şi aceste riscuri, spre cel mai profund regret, cresc constant.”

Moscova şi Beijingul vor evalua potenţiala implicare a Occidentului în extinderea globală a sistemului antirachetă al SUA, care „subminează în mod clar stabilitatea strategică”, a adăugat el. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani