Rusia interzice brânzeturile din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă continuă represaliile la adresa Ucrainei, după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, interzicând astăzi importurile de brânzeturi produse de compania ucraineană Milkiland, anunţă AFP.

Un comunicat al Agenţiei ruse de protecţie a consumatorului informează că „au fost constatate contaminări microbiene şi încălcări ale normelor sanitare în urma unor controale făcute la brânzeturile produse de compania ucraineană Milkiland-Ukraina“. Agenţia Rospotrebnadzor a recomandat autorităţilor de la Moscova să oprească importul acestor produse.

Interdicţia intră în vigoare începând de astăzi, pentru toate cele şapte societăţi ale Milkiland-Ukraina, care exportă predominant în Federaţia Rusă şi statele din CSI. Ucrainenii de la Milkiland nu au primit nicio informare oficială, anterioară comunicatului remis de agenţia de presă Ria Novosti.

De altfel, Rusia a procedat în mod similar încă din august 2013, când a interzis importurile de ciocolată ale firmelor controlate de actualul preşedinte de la Kiev, Petro Poroşenko, pe motiv că au ingrediente care produc cancer. În luna aprilie, în plină criză ucraineană, Moscova interzice produsele lactate provenite din ţara vecină.

La începutul săptămânii, serviciului federal de supraveghere veterinară din Rusia recomanda interzicerea  importului de carne procesată din Republica Moldova, începând cu data de 5 iulie, invocând încălcări ale normelor fitosanitare şi ale cerinţelor Uniunii vamale în domeniu de către companiile moldoveneşti. Şi România a fost vizată de represaliile ruseşti, după ce acelaşi serviciu federal anunţa găsirea unor bacterii periculoase la carnea de vită românească. Drept urmare, Moscova a interzis importurile de carne de vită din România, o măsură care nu îi afectează pe producătorii români, datorită exporturilor reduse pe piaţa rusească. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil