Rusia dezminte informaţiile potrivit cărora ar fi cerut ajutor din partea Chinei pentru războiul din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rusia neagă informaţiile potrivit cărora  ar fi cerut sprijin din partea Chinei. FOTO EPA-EFE

New York Times a publicat duminică o informaţie conform căreia Rusia a cerut sprijin economic şi militar Beijingului pentru continuarea războiului declanşat în Ucraina.

Conform spuselor purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, Moscova nu a cerut ajutor Beijingului pentru menţinerea războiului din Ucraina. 

Conform publicaţiei americane, Rusia i-ar fi solicitat Chinei să îi furnizeze arsenal militar pentru război şi sprijin economic pentru a putea depăşi penalizările internaţionale. Cei care au furnizat aceste informaţii nu au precizat dacă din partea Chinei a venit un răspuns şi nu au indicat natura exactă a sprijinului cerut. De la începutul războiului, regimul comunist chinez s-a abţinut să îi spună lui Putin să-şi retragă armata din Ucraina. 

„În ultimul timp, SUA răspândesc ştiri false despre China”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Zhao Lijian, pe durata unei conferinţe de presă zilnice, întrebat fiind despre informaţiile publicate în The New York Times. 

„Este complet fals, este pură dezinformare. China şi-a expus clar şi consistent poziţia cu privire la criza din Ucraina. Jucăm un rol constructiv şi evaluăm situaţia în mod imparţial şi independent. A denigra poziţia Chinei nu este un lucru acceptabil”, a mai adaugat el.  

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă