Rusia declară „reducerea drastică a activităţii militare” în Cernihiv şi Kiev VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Captura YouTube

Rusia a declarat marţi „reducerea drastică a activităţii militare" în Cernihiv şi Kiev. Detaliile oficiale vor fi dezvăluite de către Statul Major.

Declaraţia a fost făcută de Alexander Fomin, ministrul adjunct al Apărării de la Moscova, după discuţiile avute în Istanbul dintre echipele de negociere ruse şi ucrainene. 

Ministrul adjunct al Apărării de la Moscova a argumentat că decizia a fost luată pentru a creşte încrederea reciprocă şi pentru a realiza condiţiile necesare continuării negocierilor. Fomin a mai adăugat că detaliile acestei decizii vor fi scoase la iveală de către Statul Major, după întoarcerea delegaţiei ruse la Moscova. 

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi, într-o apariţie televizată, că Rusia îşi poate îndrepta atenţia asupra obiectivului său principal, eliberarea Donbasului. 

„În primul rând, despre cursul operaţiunii militare speciale a forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei - în general, principalele sarcini ale primei etape a operaţiunii au fost finalizate. Potenţialul de luptă al forţelor armate ucrainene a fost semnificativ redus, ceea ce permite concentrarea atenţiei principale şi a eforturilor principale asupra atingerii scopului principal - eliberarea Donbasului”, a declarat Şoigu, citat de Tass.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar