Rusia consideră inutilă propunerea lui Scholz privind negocierea păcii în Ucraina fără susţinerea SUA

0
Publicat:

Rusia a transmis luni că nu respinge propunerea cancelarului german Olaf Scholz ca Rusia să participe la o viitoare conferinţă pentru pace în Ucraina, dar a subliniat că un asemenea demers este inutil dacă nu este susţinut şi de SUA şi dacă nu implică negocieri directe între Moscova şi Kiev.

Vladimir Putin și Dmitri Peskov. FOTO EPA EFE

„Nu ştim nimic mai mult faţă de ceea ce a a relatat presa. Şi anume că un fel de plan este în lucru. Încă nu cunoaştem detaliile pe care le-ar implica. Noi nu respingem în avans niciun plan, dar trebuie să înţelegem despre ce este vorba", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, la conferinţa sa de presă zilnică, potrivit agenţiilor EFE şi DPA, citate de Agerpres.

„Va avea loc o altă conferinţă pentru pace”

După ce, vineri, s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german Olaf Scholz a apreciat duminică, într-un interviu, că a sosit momentul intensificării eforturilor diplomatice care să conducă la pace în Ucraina, adăugând că în discuţia cu preşedintele ucrainean ei au fost de acord asupra nevoii unei noi conferinţe pentru pace, care să includă şi Rusia, după conferinţa desfăşurată în iunie în Elveţia fără participarea Moscovei.

„Fără nicio îndoială va avea loc o altă conferinţă pentru pace (...) Preşedintele ucrainean şi cu mine suntem de acord ca aceasta să includă şi Rusia”, a spus Scholz în interviu.

„Nu s-a conturat nimic concret”

Dmitri Peskov a comentat în continuare această declaraţie subliniind că, „în ce priveşte soluţionarea conflictului din Ucraina prin mijloace paşnice, până la ora actuală nu s-a conturat nimic concret”.

„De fapt, nu vedem declaraţii pe acest subiect din partea ţării care conduce întregul proces, care conduce Occidentul colectiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la SUA.

Potrivit Rusiei, în negocierile desfăşurate la Istanbul cu oficialii ucraineni în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei, aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului.

Cancelarul german Olaf Scholz pregăteşte propriul plan de pace pentru soluţionarea conflictului în Ucraina potrivit publicaţiei italiene La Repubblica, plan care nu exclude cedarea unor teritorii către Rusia.

Cancelarul german, a cărui propunere privind o pace negociată survine după ce alegerile regionale desfăşurate săptămâna trecută au confirmat pierderea de popularitate a tuturor celor trei formaţiuni care alcătuiesc coaliţia sa de guvernare, respectiv social-democraţii săi, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, a fost criticat pentru iniţiativa sa de opoziţia de dreapta.

Scholz încearcă să „împingă subtil Ucraina către o pace falsă determinată de Rusia”, a declarat Roderich Kiesewetter, un deputat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

„Acest război trebuie, dacă este posibil, să se termine curând”

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Hebestreit, a precizat luni că „o pace justă nu trebuie să însemne ridicarea steagului alb de către Ucraina”.

„Există un consens conform căruia o astfel de întâlnire (precum conferinţa desfăşurată în Elveţia - n.red.) ar trebui să ia în considerare şi Rusia, iar acest efort este în desfăşurare, dar avem senzaţia în întreaga lume că acest război trebuie, dacă este posibil, să se termine curând”, a mai explicat acelaşi purtător de cuvânt.

Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul.

Cererea lui Putin a fost respinsă din start de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, în special SUA, care au precizat că sprijină doar „formula de pace" prezentată la sfârşitul anului 2022 de Zelenski şi care prevede în principal retragerea necondiţionată a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional.

În iulie, Zelenski a declarat că pregăteşte o foaie de parcurs pentru încheierea războiului care să fie prezentată către sfârşitul anului Rusiei la un nou „summit pentru pace”, în continuarea reuniunii căreia Ucraina i-a dat acest nume şi s-a desfăşurat la jumătatea lunii iunie în Elveţia, unde participanţii au abordat condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia, care nu a fost invitată la acea conferinţă, dar potrivit lui Zelenski ar putea fi invitată la următoarea conferinţă.

Rusia, sceptică faţă de iniţiativa preşedintelui ucrainean

Moscova a reacţionat însă sceptic faţă de această iniţiativă a preşedintelui ucrainean, insistând că o conferinţă de pace trebuie să însemne discuţii directe între cele două părţi, nu un forum în care Zelenski să caute sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort