Rusia cere ca navele cu cereale ucrainene să părăsească Marea Neagră până pe 17 iulie

0
Publicat:

  Rusia nu vede niciun temei pentru a prelungi acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale maritime după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022, prin urmare Ministerul rus de Externe a transmis marţi că navele ce transportă cereale ucrainene trebuie să părăsească Marea Neagră până la 17 iulie, data când expiră acordul, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

FOTO: Shutterstock

Ministerul rus de Externe subliniază că partea rusă face tot posibilul ca verificările acestor nave în porturile turce să fie efectuate în aşa fel încât să poată ieşi din Marea Neagră până la data menţionată, potrivit Agerpres. 

În aceeaşi declaraţie, MAE rus afirmă că acordul a permis furnizarea de cereale ucrainene către ţările „bine hrănite”, nu către cele care au cel mai mult nevoie de ele. Cele cinci ţări cele mai sărace - Etiopia, Yemen, Afganistan, Sudan şi Somalia - au primit doar 2,6% din cerealele ucrainene exportate prin Marea Neagră, în timp ce situaţia exporturile de cereale ruseşti „a continuat să se înrăutăţească” din cauza sancţiunilor occidentale.

Rusia a ameninţat în mod reperat că se va retrage din respectivul acord, reclamând faptul că nu a fost respectată componenta înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile sale de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei. Rusia a acceptat ultima dată prelungirea acordului cu încă două luni, începând de la jumătatea lunii mai.

„În aceste condiţii, este evident că nu există nicio bază pentru a continua mai departe Iniţiativa Mării Negre”, concluzionează MAE rus, argumentând că nu există niciun progres asupra seriei de cereri pe care Moscova le-a transmis Occidentului, inclusiv cea referitoare la reconectarea Băncii agricole ruse de stat la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Într-un comentariu separat, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a descris drept „inaplicabilă” o propunere a UE despre care presa a relatat zilele trecute şi care face referire la crearea unei filiale speciale a acestei bănci care să fie conectată la SWIFT.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani