Video Rusia anunță că apărarea sa antiaeriană „a respins un atac cu patru drone care zburau în direcţia Moscovei”

0
Publicat:

Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că apărarea antiaeriană "a respins un atac cu patru drone care zburau în direcţia Moscovei", fără a provoca daune sau a face victime.

Atacul de acum nu a fost prima operaţiune ucraineană care a vizat oraşul, însă astfel de acţiuni sunt totuşi neobişnuite, a remarcat AFP, citată de Agerpres.

Se apropie punctul culminant al festivităților de la Moscova

Pe  9 mai, la Moscova vor festivităţile care marchează victoria aliată din 1945 împotriva Germaniei naziste, în cel de Al Doilea Război Mondial, vor atinge punctul culminant. La parada din Piaţa Roşie urmează să asiste înalţi oaspeţi străini, printre care preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi cel al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva.

Kremlinul prezintă războiul împotriva Ucrainei ca pe o prelungire a efortului patriotic de acum 80 de ani.

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a propus ucrainenilor, cu ocazia aniversării, un armistiţiu de trei zile, între 8 și 10 mai, ca pe un test al disponibilităţii Ucrainei pentru pace.

Sobianin spune că apărarea antiaeriană a respins un atac ucrainean FOTO captură video X

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat însă duminică scepticismul faţă de respectarea de către ruşi a încetării focului.

Tratativele separate al Statelor Unite cu Rusia şi Ucraina, care trenează după două luni, nu au dus încă la o soluţionare a conflictului declanşat de invazia rusă pe teritoriul ucrainean în februarie 2022.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort