Rusia anunță că a exersat lansarea unui atac nuclear masiv de represalii, sub supravegherea lui Putin

0
Publicat:

Rusia şi-a testat cu succes capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii de pe uscat, de pe mare şi din aer, în cadrul unui exerciţiu ce a fost supervizat de la biroul său din Kremlin de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Vladimir Putin și Serghei Șoigu

Televiziunea de stat rusă l-a arătat pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, raportându-i lui Vladimir Putin despre modul în care a decurs exerciţiul, care a inclus lansarea de rachete balistice şi de croazieră, precum şi participarea unor submarine nucleare şi a două bombardiere strategice Tu-95, potrivit Agerpres.

În timpul exerciţiului, "un atac nuclear masiv al forţelor ofensive strategice a fost lansat ca răspuns la un atac nuclear inamic", a explicat Şoigu.

"Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate ruse, Vladimir Putin, a fost desfăşurat un exerciţiu de antrenament. La care au avut loc tiruri de antrenament cu rachete balistice şi de croazieră", a indicat Kremlinul într-un comunicat.

O rachetă balistică intercontinentală Yars, cu o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri, a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk, situat la aproape 800 de kilometri nord de Moscova.

Racheta a fost lansată spre o ţintă din poligonul Kura, în Peninsula Kamceatka, la peste 6.000 de kilometri de locul de lansare.

În plus, submarinul cu propulsie nucleară 'Tula' a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barents spre o ţintă din Oceanul Arctic.

"Misiunile înscrise în programul manevrelor au fost îndeplinite în totalitate", a precizat Kremlinul.

Rusia şi-a testat capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii, a declarat ulterior Serghei Şoigu într-o intervenţie la televiziunea de stat, conform Reuters.

Aceste exerciţii au avut loc în aceeaşi zi în care Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a adoptat proiectul de lege de revocare a ratificării Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT), în timp ce Rusia consideră că se află într-o confruntare existenţială cu Occidentul din cauza Ucrainei.

Rusia şi-a argumentat decizia prin necesitatea de a restabili paritatea nucleară cu Statele Unite, care nu au ratificat CTBT timp de 23 de ani.

Autorităţile ruse au subliniat că revocarea nu înseamnă că Kremlinul va relua testele nucleare, cel puţin pentru moment, întrucât "moratoriul rămâne" în vigoare.

În acelaşi timp, ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat miercuri că Moscova a primit o propunere din partea Statelor Unite de reluare a dialogului privind stabilitatea strategică şi controlul armelor.

Dar, Moscova nu este pregătită să reia dialogul fără schimbări în "politica profund şi fundamental ostilă a SUA faţă de Rusia", a explicat el.

În februarie anul trecut, Rusia şi-a suspendat respectarea New Start, ultimul tratat de dezarmare nucleară rămas în vigoare între Rusia şi SUA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani