Rusia acuză Washingtonul că foloseşte Ucraina drept „instrument de război“ și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv

0
Publicat:

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Washingtonul că foloseşte Ucraina ca „instrument de război“ împotriva Rusiei și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv, comparând planul cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE.

Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

„În prezent, Statele Unite şi-au subordonat practic întregul Occident colectiv, mobilizându-l pentru a transforma Ucraina într-un instrument de război împotriva Rusiei, la fel cum la vremea sa Hitler a pus sub arme majoritatea ţărilor din Europa pentru a ataca Uniunea Sovietică'', a spus Lavrov în plenul parlamentului rus la şedinţa de ratificare a anexării la Rusia a patru regiuni ucrainene.

În plus, şeful diplomaţiei ruse consideră că Statele Unite ar da dovadă de ipocrizie pentru că acuză Rusia de lansarea „unei agresiuni neprovocate împotriva Ucrainei'', el afirmând că Washingtonul a folosit argumente fabricate pentru a invada ţări precum Haiti sau Panama, ori pentru a lansa războaie în Vietnam, Irak sau Libia, scrie Agerpres.

„Rezoluţiile Adunării Generale a ONU care condamnau acestea şi alte acţiuni agresive ale SUA, americanii pur şi simplu le-au ignorat. Le-au intrat pe o ureche şi le-au ieşit pe cealaltă'', a remarcat Lavrov.

Spre deosebire de SUA şi NATO, care au bombardat Iugoslavia, au distrus Irakul şi au adus haosul în Libia, Moscova ''nu reacţionează în faţa ameninţărilor fabricate în ţări îndepărtate'', a mai susţinut şeful diplomaţiei ruse în intervenţia sa în plenul Dumei de Stat.

El mai crede că, la fel ca în cazul invaziei Germaniei împotriva URSS în anul 1941, ''actualele planuri ale Occidentului nu se vor realiza''.

Într-o altă intervenţie, luna trecută la Adunarea Generală a ONU, Lavrov a vorbit despre ''rusofobia fără precedent'' a Occidentului.

„Declarându-se victorios în Războiul Rece, Washingtonul s-a erijat aproape într-un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, fără nicio obligaţie, dar cu dreptul sacru de a acţiona în impunitate oriunde şi oricând'', a acuzat el Lavrov în acel discurs.

„Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă. Ei nu ezită să-şi declare nu doar intenţia de a provoca o înfrângere militară ţării noastre (în Ucraina), ci şi de a distruge Rusia'', a remarcat ministrul rus.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"