Rusia, absentă de la o reuniune organizată de ONU pe tema drepturilor omului în teritoriul ei: Motivul invocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a preferat să absenteze joi de la o reuniune a ONU asupra situaţiei drepturilor omului pe teritoriul ei, Moscova invocând „dificultăţi logistice şi tehnice persistente”, relatează AFP.

Opozant rus arestat în timpul unui protest FOTO SOTA

„Regret că Federaţia Rusă nu a trimis o delegaţie care să răspundă” la întrebările Comitetului pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite, a declarat unul dintre cei 18 membri ai acestui organism, canadianca Marcia V.J. Kran.

Reuniunea a fost amânată de două ori. Iniţial, trebuia să aibă loc pe 3 şi 4 martie - la câteva zile după începerea invaziei ruse a Ucrainei pe 24 februarie -, dar a fost amânată pentru iulie şi apoi pentru 20 şi 21 octombrie.

Moscova a cerut încă o dată amânarea reuniunii, dar fără succes. „Am informat în repetate rânduri Comitetul că, din cauza dificultăţilor logistice şi tehnice persistente, delegaţia rusă nu poate fi prezentă în timpul examinării raportului. În acest sens, am cerut Comitetului să amâne examinarea pentru o dată ulterioară”, a explicat petru AFP un purtător de cuvânt al reprezentanţei Rusiei pe lângă ONU, Aleksandr Şceliakov.

„Cu toate acestea, Comitetul a refuzat cererea noastră şi a decis să examineze raportul rus în absenţa delegaţiei naţionale”, a spus el.

Acest comitet al ONU supraveghează punerea în aplicare a Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice de către statele sale părţi şi efectuează evaluări periodice ale ţărilor. Experţii independenţi ai comisiei urmau astfel să se întâlnească cu delegaţia rusă joi şi vineri, în cadrul unei şedinţe publice.

„Permiteţi-mi să spun în primul rând că regret profund că nu a compărut statul-parte. Dialogul constructiv din timpul procedurii (...) este foarte important” pentru a monitoriza aplicarea corectă a Pactului, a subliniat expertul albanez Gentian Zyberi.

Preocupări serioase cu privire la situația drepturilor omului în Rusia

Absenţa delegaţiei ruse nu i-a împiedicat pe experţi să-şi exprime preocupările serioase cu privire la situaţia drepturilor omului în Rusia, în special cu privire la hărţuirea şi violenţa împotriva avocaţilor, jurnaliştilor, apărătorilor drepturilor omului şi a oponenţilor politici, torturii sau a întocmirii de profile rasiale.

„Observăm o tendinţă îngrijorătoare de a lansa acţiuni în justiţie” împotriva responsabililor politici „care critică guvernul”, a spus Kran. „Suntem de asemenea profund îngrijoraţi de utilizarea de otrăvuri sofisticate puse la punct de către stat pentru a reduce la tăcere, pedepsi şi ucide cel puţin zece disidenţi, lideri şi militanţi ai opoziţiei în ultimii zece ani”, a adăugat el.

„Conform unor informaţii documentate, există cazuri de tortură”, a subliniat la rândul său expertul tunisian Yadh Ben Achour.

El a denunţat de asemenea „numărul semnificativ de discursuri instigatoare la ură”, uneori însoţite de violenţe, care vizează migranţi, în special musulmani, dar şi „ucraineni, mai ales de la anexarea Crimeei (în 2014), persoane LGBT şi romi”.

Rusia lui Putin susține că este victima politizării

În cadrul unei întâlniri cu presa la începutul zilei, ambasadorul Rusiei pe lângă ONU la Geneva, Ghennadi Gatilov, a subliniat viziunea ţării sale cu privire la participarea acesteia la activităţile organizaţiilor ONU, notează AFP.

„Statele Unite şi aliaţii lor încearcă să împiedice participarea noastră (...), dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că vom continua (...) să ne desfăşurăm activităţile”, a spus el, înainte de a adăuga: „continuăm tot ceea ce facem cu ţările care au aceleaşi idei”.

El a acuzat Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului că este „din ce în ce mai politizat”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort