Rusia a ratificat tratatul apărării reciproce cu Coreea de Nord

0
Publicat:

Consiliul federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a ratificat miercuri Tratatul apărării reciproce în parteneriat cu Coreea de Nord. Acesta prevede trimiterea unui ”ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva celor două ţări.

Rusia ratifică Tratatul apărării reciproce cu Coreea de Nord Foto Profimedia

Reprezentanții Kievului şi Washingtonului susțin că mii de soldați coreeni au fost trimiși să sprijine trupele ruse în lupta împotriva forţelor ucrainene, scrie AFP. .

În urmă cu două săptmâni, deputații ruși au susținut același vot, cu același rezultat. Astfel, votul Consiliului federaţiei nu surprinde publicul larg, niciun senator nu a votat ”împotrivă. Moscova şi Phenianul au operat o apropiere-fulger după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Tratatul a fost încheiat în cursul unei vizite a lui Vladimir Putin la Phenian, în iunie. Acest tratat între cele două state prevede un ”ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva Rusiei sau Coreei de Nord.

Coreea de Nord susține Rusia în război

Implicarea militarilor nord-coreeni în războiul din Ucraina ar reprezenta o nouă lovitură împotriva trupelor ucrainene, care duc lipsă de oameni şi armament şi dau înapoi pe multe linii ale frontului.

O nouă îngrijorarea a Ucrainie este posibila retragere a a ajutorului american, după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane. Kievul se teme și că va fi obligat să poarte noi negocieri cu Kremlinul, care ar avea condiții favorabile inamicilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni seara că 11.000 de militari nord-coreeni se află în regiunea rusă Kursk, unde armata ucraineană a desfăşurat o ofensivă-surpriză în august şi în care ocupă câteva sute de kilometri pătraţi.

Pe 31 octombrie, Departamentul de Stat american anunța că se aşteaptă la un angajament nord-coreean ”în următoarele zile”, iar secretarul de Stat Antony Blinken atenționa că Rusia ar putea ”să folosească aceste forţe în operaţiuni în prima linie”.

Ucraina este limitată de ”timiditatea” susţinerii Occidentului, care nu o autorizează să lovească în Rusia după bunul plac cu rachete firnizate din Europa şi Statele Unite.

Rusia avansează pe front

În octombrie, armata rusă a înaintat cu aproape 500 de kilometri pătraţi în Ucraina – cea mai importantă cucerire teritorială în decurs de o lună din martie 2022 şi din primele săptămâni de război.

„Observăm o creştere a numărului nord-coreenilor (în apropierea frontului), dar nu şi reacţia partenerilor noştri”, şi-a exprimat nemulţumirea luni Zelenski.

Relațiile dintre Rusia şi Coreea de Nord au crescut considerabil după invazia Ucrainei, iar la fel ca Iranul, alt adversar existenţial al Statelor Unite, Coreea de Nord este acuzată de Kiev şi Occident de faptul că le furnizează obuze şi rachete militarilor ruşi.

Correa de Nord este suspectată de faptul că cere în schimb tehnologie care să o ajute să-şi consolideze arsenalul nuclear, mai ales în domeniul rachetelor. Marţi, nord-coreenii au efectuat un nou tir de testare a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM). Aceștia continua programul de dezvoltare a armamentului nuclear.

Şefa diplomaţiei nord-coreene Choe Son-hui s-a, luni, cu Vladimir Putin. Aceasta a promis că ţara sa va rămâne alături de partenerul său până în ”ziua victoriei” în Ucraina.

În acest context, Coreea de Sud, un important exportator de armament, a anunţat că studiază posibilitatea de a trimite în mod direct armament Ucrainei. Seulul nu a sprijinit astfel Ucarina din cauza unei politici naţionale vechi care o împiedică să furnizeze armament unor ţări aflate în război.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort