Regimul Putin înfiinţează o mişcare patriotică pentru copii şi adolescenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eveniment organizat la Sankt Petersburg de mi;carea militar-patriotică „Iunarmia” FOTO EPA-EFE

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a votat miercuri în a treia şi ultima lectură în favoarea înfiinţării mişcării naţionale pentru copii şi adolescenţi, o organizaţie de inspiraţie sovietică menită impunerii unor valori patriotice.

Conform autorilor iniţiativei, noua organizaţie va fi finanţată de statul rus şi deschisă tuturor copiilor care au împlinit vârsta de şase ani.

Obiectivul ei este „să pregătească copiii şi tinerii pentru viaţa în societate, formându-le viziunea asupra lumii pe baza valorilor spirituale şi morale tradiţionale ruseşti, precum şi să se inoculeze dragostea şi respectul pentru patrie”, se arată în textul propus aleşilor din Duma de Stat.

„Statul trebuie să creeze condiţii care contribuie la o dezvoltare spirituală, morală, intelectuală şi fizică exhaustivă a copiilor, la învăţarea patriotismului, a responsabilităţii civice şi a respectului pentru adulţi”, insistă autorii iniţiativei.

Noua organizaţie pare inspirată din cea a pionierilor sovietici, urmând să se bazeze pe responsabili însărcinaţi cu realizarea „educaţiei patriotice” în sensul cerut de regimul Putin.

De altfel, conform deputatului Artiom Meteliov, din partidul Rusia Unită, aflat la putere, Vladimir Putin va primi propunerea să conducă aşa-numitul consiliu de observare al mişcării.

De la instalarea sa la putere, în 2000, Vladimir Putin a plasat patriotismul în centrul politicii de stat a Rusiei. Apoi, după lansarea invaziei din Ucraina, Kremlinul a depus eforturi pentru intensificarea retoricii patriotice în scopul de a strânge rândurile în jurul acţiunilor sale belicoase.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani