Ramzan Kadîrov s-a răzgândit în privința retragerii: Motivul invocat de liderul cecen

0
Publicat:

Liderul cecen Ramzan Kadîrov spune că s-a răzgândit în privința retragerii și va rămâne în funcție până la doborârea recordului pentru un conducător din Rusia.

Ramzan Kadîrov, în prim-plan FOTO Profimedia

Aflat de 15 ani la conducerea Ceceniei, Ramzan Kadîrov a susținut acum câteva zile că vrea să se retragă întrucât nu este apreciat „de actualii şefi ai instituţiilor din Federaţia Rusă”. Între timp, liderul cecen s-a răzgândit asupra acestei decizii.

„Recordul, după cum se pare, este de 27 de ani. Așa că am decis să bat recordul actual. Să vedem dacă pot”, a scris Kadîrov pe contul său de Telegram.

În stilul-i caracteristic, Kadîrov a mai susținut că nu și-a luat vacanță în acest „moment crucial” pentru Rusia, care „luptă” în Donbas „împotriva satanismului global”.

Ivan Klyszcz, un expert în Caucaz, s-a arătat sceptic încă de la început în privința retragerii lui Kadîrov. Potrivit lui Klyszcz, liderul cecen a mai amenințat în trecut cu plecarea, ca să obțină ceva de la Vladimir Putin. „Sunt sceptic. În trecut, el a spus aceleaşi lucruri”, a comentat acest expert pentru Radio Europa Liberă.

Publicația ucraineană „Zerkalo Nedeli” sugerează că Ramzan Kadîrov s-ar fi răzgândit în urma unei discuții cu Kremlinul.

Ramzan Kadîrov, în vârstă de 45 de ani, conduce Cecenia cu o mână de fier din 2007 încoace. El i-a succedat în funcție tatălui său, care a fost în război cu Moscova. Sub conducerea lui Kadîrov, Cecenia a devenit loială Moscovei, iar în republică au fost raportate încălcări masive ale drepturilor omului. Kadîrov a fost acuzat că a ordonat inclusiv asasinarea unor opozanți care s-au autoexilat în Europa.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate