Putin reintroduce pregătirea fizică a elevilor ca în timpul lui Stalin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin cere introducerea programului de sport specific regimului sovietic.  FOTO: Reuters

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut miercuri autorităţilor să reintroducă programul de evaluare a activităţii fizice promovat în timpul perioadei sovietice, conform căruia elevii trebuiau să treacă mai multe teste sportive.

Putin, recunoscut pentru calităţile sale de bun înotător şi practiant de arte marţiale, a declarat că reintroducerea GTO, acronimul rus al programului Gata pentru Muncă şi Apărare, va pregăti copiii „să se apere pe ei înşişi, familia lor şi, în final, patria”.

Programul GTO, introdus în 1931 în timpul dictaturii lui Iosif Stalin, cerea tuturor elevilor şi studenţilor să treacă în mod regulat teste de pregătire fizică. Cei care reuşeau să treacă aceste probe primeau insigne aurii sau argintii, în funcţie de performanţe.

În primii ani ai programului de antrenamente, GTO se concentra mai ales pe acele teste care aveau rolul de a pregăti copiii pentru stagiul militar în cadrul Armatei Roşii. Treptat, programul şi-a pierdut importanţa şi a încetat să mai fie aplicat odată cu 1991, an în care a căzut regimul sovietic.

Ministrul rus al Sportului, Vitaly Mutko, a declarat în cadrul unei întâlniri a guvernului prezidată de Putin că instituţia pe care o conduce va lucra pentru a introduce standarde la nivel naţional pentru antrenamentele fizice, până în 2016.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort