Putin nu va participa la înmorântarea lui Mihail Gorbaciov pentru că este prea ocupat

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa sâmbătă la înmormântarea ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, decedat la vârsta de 91 de ani, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Putin nu va participa la înmorântarea lui Mihail Gorbaciov / Foto Arhivă

Ştim că ceremonia principală va fi pe 3 septembrie, precum şi funeraliile, însă agenda preşedintelui nu-i va permite să fie acolo", a declarat Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă, precizând că Vladimir Putin s-a deplasat deja la spitalul moscovit unde a murit Mihail Gorbaciov pentru „a depune flori la sicriul lui".

Kremlinul l-a descris, miercuri, pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, însă a ținut să menționeze că „a vrut sincer să creadă că Războiul Rece se va încheia și că acest lucru va favoriza o perioadă de dragoste eternă între o nouă Uniune Sovietică și Occident. Acest romantism nu era justificat. Nu a existat o perioadă romantică, luna de miere nu a mers bine și s-a vădit setea de sânge a adversarilor noștri. E bine că ne-am dat seama la timp și am înțeles”.   

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Ceremonia funerară a lui Gorbaciov va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, același loc în care a fost depus și trupul lui Iosif Stalin la moartea acestuia, în anul 1953. 

Ultimul lider sovietic va fi înmormântat alături de soţia sa, care a murit în anul 1999. „Aceasta a fost o decizie a familiei”, menționează aceeaşi sursă.

Conform anunțului fiicei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc, totodată, sâmbătă, la cimitirul Novodevici din Moscova.  Dintre președinții sovietici, Nikita Hrușciov este singurul înmormântat acolo, ceilalți fiind înmormântați lângă zidurile Kremlinului.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă