Putin ar fi „pregătit să piardă 50.000 de soldaţi” în războiul din Ucraina. Presa britanică: Moscova se pregăteşte pentru o „urgenţă medicală masivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Şefii serviciilor de informaţii au spus că Rusia este pregătită să piardă până la 50.000 de soldaţi, în timp ce numărul deceselor în rândul armatei ruse ce a invadat Ucraina ar fi ajuns deja la peste 4.000 potrivit Kievului. Aceştia se tem că Putin le va ordona şefilor militari să folosească „arme chimice” şi să „atace spitalele”, în timp ce luptele continuă în Ucraina.

Potrivit unui document semnat de ministrul adjunct al Sănătăţii din Rusia, spitalelor şi se cere „să fie implicate prompt în activităţi menite să salveze vieţi şi să păstreze sănătatea oamenilor din Rusia”, relatează Daily Mail. 

Companiile medicale ruseşti au primit ordin să trimită o listă cu detale medicilor specialişti către Ministerul Sănătăţii, astfel încât personalul civil să poată fi dislocat, potrivit documentelor obţinute de ITV News.

Emma Burrows, jurnalista ITV care a obţinut documentele, spune că acestea, care au fost datate 25 februarie, indică faptul că Rusia anticipează o „urgenţă medicală masivă”.

Ministerul Sănătăţii caută în mod special medici specializaţi în traumatologie, maxilo-faciale şi cardiologie, precum şi asistente medicale, pediatri, anestezişti şi radiologi.

Documentul spune că lucrătorilor dislocaţi li se vor oferi cheltuieli de călătorie şi cazare şi vor fi, de asemenea, plătiţi de Centrul Federal de Dezastre Medicale.

Un oficial militar a declarat pentru ITV News că scrisoarea demonstrează că ruşii „nu se aşteptau să înregistreze un asemenea nivel de rezistenţă şi pierderi”.

Aproximativ 4.300 de ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei, anunţă ministrul delegat însărcinat cu Apărarea Hanna Maliar şi subliniază că acest bilanţ urmează să fie detaliat ulterior, relatează AFP.

Ea anunţă, într-o postare pe Facebook, că Rusia a suferit, de asemenea, pierderi materiale importante în Ucraina.

Forţele ucrainene au distrus 146 de tancuri, 27 de avioane şi 26 de elicoptere ruseşti, estimează ea.

Şeful apărării din Estonia, Riho Terras a mărturisit că aceste pierderi l-au înfuriat pe Vladimir Putin.

„Putin este furios, a crezut că războiul va fi uşor şi totul se va termina în 1-4 zile. Ruşii sunt şocaţi de rezistenţa acerbă pe care au întâmpinat-o”, a scris el pe Twitter. 

Un înalt oficial american al apărării a susţinut că Rusia se confruntă cu mai multă rezistenţă decât a anticipat Moscova în invadarea Ucrainei şi pare să-şi fi pierdut o parte din avânt.

„În ciuda superiorităţii forţelor ruse, ei au făcut mai puţine progrese decât s-ar fi aşteptat în prima zi a războiului, când au avut avantajele surprizei tactice şi un număr potenţial copleşitor.Ucrainenii au demonstrat o rezistenţă viguroasă şi au făcut victime în rândul invadatorilor”, a scris profesorul Freedman, într-un articol intitulat „A Reckless Gamble” ( „Un pariu nesăbuit”).

Mai multe pentru tine:
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei