Pe măsură ce războiul Rusiei continuă, societatea începe să se fisureze

Autobuzul venit de pe linia frontului s-a oprit brusc lângă o bucătărie de pe marginea drumului. Soldații au coborât cu greu, afundându-se în noroiul înghețat al iernii. Mulți dintre ei nu mai aveau un picior. Unii își pierduseră mâinile.

Un recipient improvizat, plin cu sânge, atârna de un tub de plastic conectat la abdomenul unui soldat, în timp ce era sprijinit către o bancă. Altul privea absent spre ciotul bandajat unde, până nu demult, fusese mâna sa dreaptă.

„Dacă aș fi știut cum e acolo, nu aș fi semnat niciodată contractul. Televiziunea noastră ne minte”, spune Fyodor, un soldat tânăr din Siberia. Numele său complet nu este publicat, pentru a-l proteja de eventuale represalii.

Cu doar două zile înainte, Fiodor și-a pierdut partea inferioară a piciorului într-o explozie de mină, în timpul unei înaintări spre Lîman, în Ucraina. Din unitatea de 110 oameni în care fusese încadrat în urmă cu doi ani, spune că au mai rămas doar zece.

Nu vorbește despre regret. „Asta înseamnă că pot, în sfârșit, să mă întorc acasă — viu.”

„Ne luptăm pentru câmpuri pe care nici măcar nu le putem cuceri”, intervine Kirill, un alt soldat de douăzeci și ceva de ani, cu un zâmbet amar. „Războiul ăsta nu se va termina niciodată. De fapt, pare că abia a început.”

Astfel de scene rămân, pentru majoritatea rușilor, complet invizibile — șterse de propaganda de stat și contrabalansate de proiecte oficiale care glorifică revenirea „eroilor” de pe front. Însă în interiorul țării, oboseala și resentimentul se acumulează sub suprafața unei tăceri impuse.

După aproape patru ani de conflict, nu există canale reale prin care frustrarea publică să fie exprimată, iar epuizarea națională pare să macine societatea din interior, spun analiștii și persoanele intervievate. Economia, care a cunoscut o creștere rapidă în primii ani de război, a intrat în stagnare. Izolarea digitală se adâncește, odată cu interzicerea tot mai multor platforme online. Serviciile de informații occidentale estimează că peste un milion de soldați ruși au fost uciși sau răniți. În același timp, aparatul represiv își îndreaptă tot mai des atenția spre propriii cetățeni, scrie The Washington Post.

La o reuniune recentă a Consiliului pentru Drepturile Omului, regizorul Aleksandr Sokurov a vorbit despre cenzură, despre legile restrictive privind „agenții străini”, despre creșterea costului vieții și lipsa perspectivelor pentru tineri. „Dacă Rusia nu își schimbă modul în care se raportează la tineri, se îndreaptă spre un impas”, a avertizat el. Vladimir Putin a spus că va răspunde ulterior.

Un fost oficial de rang înalt de la Kremlin descrie situația drept „foarte îngrijorătoare”. „Nu putem da timpul înapoi fără voință politică. Iar această voință pur și simplu nu există”, spune el, sub protecția anonimatului.

Regiunile care plătesc prețul

În Belgorod, oraș rusesc de graniță aflat la mai puțin de 75 de kilometri de Harkov, costul războiului este resimțit zilnic. Atacurile cu drone au devenit parte din rutină. Ambulanțe acoperite de noroi traversează orașul, iar unități de apărare antiaeriană sunt vizibile în centrul localității.

Rețelele de voluntari — care au suplinit adesea lipsurile statului — funcționează fără pauză. Pensionari cos plase anti-dronă, alții imprimă componente din plastic pentru muniție.

În ciuda distrugerilor din Ucraina, Belgorod se percepe pe sine drept o victimă directă a conflictului. Orașul reflectă ruptura tot mai evidentă dintre majoritatea urbană, relativ indiferentă, și ceea ce sociologii pro-Kremlin numesc „Rusia în război”.

Într-o după-amiază rece de noiembrie, voluntarii care distribuie provizii armatei se adună în jurul unei mese cu supă caldă. Se simt abandonați de Moscova.

„Ei nu au nicio idee despre ce se întâmplă aici”, spune Edik, în vârstă de 52 de ani. „La Moscova sunt petreceri, vacanțe. Aici curge sânge. Cum pot trăi cu asta?”

Unii observă că donațiile au scăzut, pe fondul speranței că războiul se va încheia curând. Alții vorbesc despre dorința de a continua lupta — dar „în condițiile corecte”.

Potrivit sociologului Valeri Fiodorov, aproximativ 20% din populație — soldați, familiile lor, voluntari și muncitori din industria de apărare — consideră războiul esențial pentru supraviețuirea Rusiei. Restul fie sunt indiferenți, fie se retrag în viața privată, fie trăiesc în exil.

Întoarcerea de pe front

Pentru a menține sprijinul public, Kremlinul a investit masiv în programe dedicate soldaților și veteranilor. Aceștia primesc compensații financiare, acces la educație, locuri de muncă și beneficii sociale.

Denis Poltavski, rănit grav într-un atac cu drone, spune că viața sa materială s-a îmbunătățit după revenirea acasă. Primește pensie militară, transport gratuit, sprijin psihologic și speră să deschidă o mică afacere.

Cercetări recente arată că în unele regiuni nivelul de satisfacție față de viață a crescut, în special acolo unde economia a beneficiat de producția militară. Dar sub această aparentă stabilitate, oficialii recunosc temeri legate de impactul pe termen lung al traumelor de război și de infracționalitatea în creștere.

Tinerii și loialitatea forțată

Între timp, represiunea se extinde. După opozanți, artiști și activiști LGBTQ+, statul vizează acum și tinerii.

În Sankt Petersburg, doi muzicieni adolescenți au fost arestați pentru un concert stradal improvizat, în care au cântat melodii cu mesaj anti-război. Oficial, au fost acuzați că au blocat accesul la metrou. Neoficial, pentru versurile lor.

„Faptul că au cântat acele melodii a fost captivant”, spune Ivan, un profesor de istorie de 26 de ani. „Era ca o amintire a vieții normale.”

După o lună de detenție, cei doi au fost eliberați și au părăsit țara. Alții nu au avut același noroc.

Sute de adolescenți au fost arestați de la începutul războiului pentru proteste, sabotaj sau „terorism”. Pentru mulți observatori, tinerii reprezintă o amenințare aparte pentru regim.

„Acești tineri nu au nimic de pierdut în afară de libertate”, spune mama unui adolescent condamnat. „Iar dacă pot și să spună sau să cânte ce gândesc, asta devine o amenințare și mai mare.”