Pandora Papers: Reacţia Kremlinului după dezvăluirile despre averile ascunse de apropiaţi ai lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului FOTO EPA-EFE

Kremlinul a respins pur şi simplu, luni, o vastă anchetă jurnalistică potrivit căreia mai mulţi presupuşi apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin ar deţine bogăţii ascunse prin „inginerii” offshore, relatează AFP.

”Nu înţelegem cum pot fi considerate aceste informaţii drept fiabile”, a declarat, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al preşedinşiei ruse, Dmitri Peskov.

”Avem pur şi simplu de a face cu un ansamblu de acuzaţii întru totul nefondate (...). Atunci când se vor publica lucruri serioase, fondate, despre lucruri şi care trimit la lucruri serioase, atunci vom lua cunoştinţă cu interes”, a continuat el.

Această anchetă - publicată duminică de către Consorţiul internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), intitulată ”Pandora Papers”, o trimitere la legenda cutiei Pandorei - a moblizat aproximativ 600 de jurnalişti.

Potrivit ICIJ, Svetlana Krivonogih - prezentată de către presa rusă ca fiind fosta amantă a lui Vladimir Putin - şi-a cumpărat în 2003 un apartament cu patru milioane de dolari la Monaco, prin conturi offshore.

În noiembrie 2020, site-ul rus de investigaţii Proekt dezvăluia că această femeie a întreţinut o relaţie cu Vladimir Putin, în anii '90 şi la începutul anilor 2000.

Ea ar fi acumulat, în aceşti ani, o avere colosală.

Potrivit acestei publicaţii, cuplul ar avea o fată, născută în 2003, botezată Elizaveta.

Kremlinul a dezminţit deja, anterior, acuzaţiile Proekt, pe care Peskov le-a catalogat în noiembrie 2020 drept o ”provocare” şi drept un jurnalism de joasă speţă.

În iulie, publicaţia de investigaţie a fost declarată ”indezirabilă” de către Ministerul rus al Justiţiei - care i-a interzis activităţile sub ameninţarea unor pedepse penale.

În ultimele luni, mai multe publicaţii ruseşti de investigaţie care au anchetat cu privire la apropiaţi ai lui Vladimir Putin - un subiect extrem de sensibil în Rusia - au fost interzise sau clasificate ”agenţi străini”, un proces care le complică mult funcţionarea.

APROPIAŢI AI LUI PUTIN, ACUZAŢI

Potrivit anchetei ICIJ, un presuus prieten din copilărie al lui Putin - Piotr Kolbin - are legături cu o profitabilă ”inginerie” offshore care îl implică pe oligarhul Ghenadi Timcenko, şi el un apropiat al şefului statului rus.

Critcii lui Putin văd în aceste nume eventuale paravane ale preşedintelui Rusiei.

ICIJ mai dezvăluie că Konstantin Ernst, CEO-ul primului post al televiziunii ruse, a achiziţionat în mod îndoielnic un teren imens la Moscova, printr-o societate offshore.

Acest oficial este considerat unul dintre ”creierele” care au forjat imagnea de presă a liderului de la Kremlin, prin scenarii la mari ceremonii televizate sau la defilări militare.

El este totodată cel care a organizat ceremonia de deschdere a Jocurilor Olimpice (JO) în oraşul rus Soci, în februarie 2014.

El a confirmat publicaţiei ruse de investigaţii Vajnie Istori faptul că are o legătură cu societatea offshore Moscow Dvorik şi a subliniat că nu a ascuns niciodată acest lucru.

Ancheta ICIJ are la bază aproape 11,9 milioane de documente care provin de la 14 societăţi de servicii financiare şi scos la lumina zilei peste 29.000 de societăţi offshore.

Numeroşi lideri politici din întreaga lume, dar şi personalităţi sunt vizate în Pandora Papers.

Ancheta a identificat, de asemenea, un al patrulea stat american - South Dakota - care profită de zone defiscalizate opace, pe lână statele americane Delaware, Nevada şi Wyoming.

Dmitri Peskov consideră că această investigaţie are un singur merit - ”ceea ce sare în ochi este faptul că Guvernul care este cel mai mare paradis offshore din lume este, bineînţeles, Statele Unite”.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată