Otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi și dreptul internațional. Poate fi trasă Rusia la răspundere?

Pe 14 februarie, cinci state europene — Regatul Unit, Germania, Țările de Jos, Franța și Suedia — au acuzat Rusia de asasinarea lui Alexei Navalnîi, susținând că politicianul a fost otrăvit cu o substanță rară și extrem de toxică: epibatidina.

Potrivit analizelor efectuate în laboratoarele naționale ale celor cinci țări, în probele biologice ale lui Alexei Navalnîi au fost identificate urme ale acestui compus. Guvernele susțin că utilizarea lui ar reprezenta o încălcare a două tratate internaționale majore: Convenția privind interzicerea armelor chimice și Convenția privind interzicerea armelor biologice și cu toxine.

Dar ce este, de fapt, epibatidina? De ce ar fi fost aleasă o substanță atât de neobișnuită? Și ce consecințe juridice ar putea urma?

Ce este epibatidina?

Epibatidina este un alcaloid descoperit în anii 1970 la o specie de broască din America de Sud. Substanța acționează asupra receptorilor nicotinici ai acetilcolinei — proteine esențiale pentru transmiterea semnalelor între nervi și mușchi.

Pe scurt: sistemul nervos al omului funcționează prin „mesageri chimici”. Unul dintre cei mai importanți este acetilcolina, care transmite comenzi precum „ridică mâna” sau „respiră”. Dacă acest sistem este perturbat grav, pot apărea convulsii, paralizie și, în final, insuficiență respiratorie.

Epibatidina se leagă de acești receptori mai puternic decât acetilcolina însăși. În doze foarte mici poate avea efect analgezic puternic, motiv pentru care industria farmaceutică a studiat-o intens în anii 1990. Însă toxicitatea sa ridicată a împiedicat dezvoltarea unui medicament sigur.

Experții subliniază că substanța folosită într-un astfel de caz ar fi aproape sigur o variantă sintetică, produsă în laborator. Deși dificil de sintetizat, procesul este cunoscut și descris în literatura științifică.

De ce este considerată alegerea „neobișnuită”?

Specialiștii în arme chimice spun că epibatidina nu este o substanță tipică pentru uz militar. Spre deosebire de agenți precum „Noviciok”, dezvoltați explicit în scopuri de război chimic, epibatidina nu figurează pe listele oficiale ale substanțelor interzise ca arme de luptă.

Totuși, tratatele internaționale se bazează pe un principiu mai larg: orice substanță toxică utilizată cu intenție ostilă poate intra sub incidența interdicțiilor, indiferent dacă a fost concepută inițial ca armă.

Ce convenții ar putea fi încălcate?

1. Convenția privind interzicerea armelor chimice (CWC)

Această convenție este aplicată de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Ea interzice dezvoltarea, producerea și utilizarea substanțelor chimice toxice în scopuri ostile.

OIAC a investigat anterior cazuri precum otrăvirea lui Serghei Skripal în 2018 și pe cea a lui Navalnîi din 2020, confirmând utilizarea unui agent din familia „Noviciok”.

2. Convenția privind interzicerea armelor biologice și cu toxine (BWC)

Aceasta acoperă, printre altele, toxinele produse natural sau sintetizate. Nu dispune însă de un mecanism robust de verificare — nu există o organizație echivalentă OIAC care să efectueze inspecții la fața locului.

Pot exista consecințe concrete?

În teorie, statele pot sesiza OIAC sau chiar Consiliul de Securitate al ONU. În practică, însă, mecanismele de sancționare sunt limitate. Rusia, ca membru permanent al Consiliului de Securitate, are drept de veto.

În trecut, chiar și confirmarea utilizării unor agenți interziși nu a dus la măsuri coercitive directe, dincolo de sancțiuni politice și economice.

O problemă juridică sau una politică?

Experții spun că dezbaterea este în mare parte politică. Dacă un stat dezvoltă sau utilizează în mod sistematic substanțe toxice în scopuri de eliminare a adversarilor, acest lucru poate fi interpretat ca o încălcare a convențiilor.

Totuși, aplicarea efectivă a sancțiunilor depinde de voința politică internațională.

Cele cinci state au informat oficial conducerea OIAC cu privire la presupusa încălcare. Nu este clar dacă va fi declanșată o procedură formală de inspecție — un mecanism rar utilizat și dificil de implementat. Între timp, Moscova respinge acuzațiile.