Oligarhul rus Roman Abramovici a transferat miliarde de dolari pe numele copiilor, ca să evite sancțiunile

0
Publicat:

Oligarhul rus Roman Abramovici a încercat să-şi protejeze averea, transferând mai multe miliarde de dolari pe numele copiilor săi, chiar înainte de a fi vizat de sancţiuni occidentale, potrivit unor informații publicate de cotidianul britanic The Guardian, citat de Agerpres.

Roman Abramovici. FOTO Profimedia

Documentele publicate arată că zece fonduri fiduciare în beneficiul lui Roman Abramovici - fost patron al clubului englez de fotbal Chelsea - „au fost rapid reorganizate la începutul lunii februarie 2022", cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina, se arată articolul preluat de AFP.

"Respectivele modificări i-au făcut pe cei şapte copii ai lui Abramovici, dintre care cel mai mic are nouă ani, beneficiari ai unor active deţinute în aceste fonduri în valoare de cel puţin patru miliarde de dolari", adaugă ziarul, precizând că nu a existat nimic ilegal în această reorganizare.

Bunurile transferate nu pot fi confiscate sau îngheţe 

Din activele transferate fac parte proprietăţi imobiliare, iahturi, elicoptere şi avioane private.

Bunurile nu pot fi confiscate sau îngheţe în baza sancțiunilor, deoarece copiii oligarhului nu sunt afectaţi de sancţiuni, chiar dacă s-ar demonstrea că Roman Abramovici este cel care le controlează efectiv.

„Continuă să furnizeze metal Ministerului rus al Apărării”

Din martie 2022, la solicitarea UE şi a Marii Britanii, oligarhul se află pe lista cu persoane sancţionate pentru legăturile lor cu regimul de la Moscova.

Abramovici nu a fost însă sancţionat și de SUA. Opozantul Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare, a arătat că unele dintre companiile acestuia „continuă să furnizeze metal Ministerului rus al Apărării".

SUA au confiscat doar două avioane aparţinând lui Roman Abramovici în iunie, suspectând că ar fi fost utilizate prin încălcarea sancţiunilor adoptate împotriva Rusiei.

Roman Abramovici a angajat o firmă de avocatură americană la câteva zile după ce SUA au decis confiscarea a două dintre avioanele sale private, care au încălact legile americane privind exporturile şi sancţiunile, zburând în Rusia.

Miliardarul rus Roman Abramovici a jucat un rol-cheie în negocierile pentru schimbul de prizonieri între Ucraina și Rusia, arata, în septembrie, publicația Bloomberg.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”