Oferta tentantă a lui Putin pentru Trump: gestionarea pieţei mondiale a gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedintele SUA Donald Trump şi omologul spu rus, Vladimir Putin

În timpul întâlnirii de luni de la Helinki, preşedintele rus Vladimir Putin i-a făcut câteva oferte tentante omologului său american: gestionarea pieţei mondiale a gazelor, interogarea agenţilor ruşi acuzaţi de amestec în alegerile americane din 2016, prelungirea tratatului START. Deocamdată nu ştim care a fost răspunsul şi contraoferta liderului american.

Rusia poate colabora cu SUA pentru gestionarea pieţei mondiale a gazelor naturale, astfel încât preţurile să nu crească, dar nici să nu scadă prea mult, Moscova fiind de asemenea dispusă să continue tranzitul gazelor naturale prin Ucraina chiar dacă va fi construit şi gazoductul Nord Stream 2, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin la conferinţa de presă comună cu omologul său american Donald Trump, după summitul lor desfăşurat la Helsinki.

„Întrucât suntem cel mai mare producător de gaze - SUA sunt de asemenea o astfel de ţară - putem colabora pentru reglementarea pieţei mondiale. Nu suntem interesaţi ca preţurile să scadă la niveluri joase pentru că producătorii vor fi afectaţi. Nu suntem interesaţi nici ca preţurile să crească excesiv“, a spus Putin, citat de agenţia Reuters.

„În ceea ce priveşte gazoductul Nord Stream 2, l-am asigurat din nou pe preşedintele Trump că Rusia este pregătită să menţină tranzitul gazelor prin Ucraina. Suntem pregătiţi să extindem contractul care expiră în anul 2019 dacă disputa deschisă la Curtea de la Stockholm va fi soluţionată“, a adăugat preşedintele rus.

„Nimeni nu trebuie să aibă încredere în nimeni. Trump apără interesele SUA, eu apăr interesele Federaţiei Ruse. Avem interese comune, căutăm abordări comune“, a mai spus liderul de la Kremlin.

Mai mult, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a oferit luni, după întâlnirea de la Helsinki cu Donald Trump, să permită Statelor Unite interogarea agenţilor ruşi acuzaţi de amestec în alegerile americane din 2016, relatează AFP:

„Avem un acord între Statele Unite şi Rusia, din 1999, privind sprijinul în anchetele penale, iar acest acord este încă în vigoare. În acest cadru, (procurorii americani) pot trimite o cerere pentru a interoga aceste persoane suspectate“, a explicat Putin la conferinţa de presă comună cu preşedintele SUA.

Procurorul special Robert Mueller a inculpat vineri, în Statele Unite, 12 ofiţeri ai serviciului rus de spionaj militar, GRU, acuzaţi de piraterie informatică împotriva campaniei candidatei democrate la preşedinţia SUA, Hillary Clinton. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a mai dezvăluit în cadrul interviului acordat televiziunii Fox News că i-a propus omologului său american să prelungească tratatul bilateral de reducere a armamentului strategic ofensiv, care expiră în 2021.

"L-am asigurat pe preşedintele Trump că Rusia este gata să extindă acest tratat, să îl prelungească, dar trebuie să cădem de acord mai întâi asupra detaliilor, deoarece avem câteva întrebări pentru partenerii noştri americani. Credem că aceştia nu respectă în întregime tratatul, dar asta va trebui să decidă experţii", a spus liderul de la Kremlin după summitul de la Helsinki.

Tratatul a fost semnat la Praga, în 2010, de preşedinţii de atunci ai Rusiei şi Statelor Unite, Dimitri Medvedev şi Barack Obama, şi a intrat în vigoare în 2011, cu opţiunea de prelungire a valabilităţii din 2021 până în 2026.

Înţelegerea prevede că nu vor fi desfăşurate mai mult de 1.550 de focoase şi bombe nucleare, limitând în acelaşi timp la 700 numărul rachetelor balistice intercontinentale, al rachetelor balistice lansate de pe submarine şi al bombardierelor nucleare desfăşurate, respectiv la 800 numărul aceloraşi categorii de armamente care nu sunt desfăşurate. Prevederile ar fi trebuit implementate de ambele părţi până în februarie anul acesta; Rusia a ridicat problema conversiei pentru arme convenţionale a unor submarine şi bombardiere americane, susţinând că nu se poate verifica dacă nu mai pot fi folosite şi pentru arme nucleare.

Trump a criticat rezultatul negociat de predecesorul său, Obama, deşi tratatul oferă mijloace de verificare a respectării, inclusiv prin schimbul de date, în cadrul unui nou regim de monitorizare.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi