Oamenii din Rusia încep să vadă cu ochii lor dovezile privind numărul real de soldaţi ruşi morţi în războiul din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Populaţia rusă începe să primească dovezi despre numărul real de soldaţi ruşi ucişi în război odată ce aceştia se întorc acasă în sicrie, relatează The Guardian.

Un telefon filmează pe rând portretele a 55 de soldaţi purtând uniforma unităţilor de elită aeropurtate din Rusia. Alături de ele sunt puse candele şi berete de culoarea cerului, dar şi tricourile cu dungi albastre ale unităţilor de paraşutişti care s-au aflat printre efectivele trimise în fruntea invaziei din Ucraina.

Clipul cu omagiile aduse soldaţilor din Regimentul 247 Gărzi de Asalt Aerian a fost publicat prima dată de portalul rus iStories, după ce a fost primit de la populaţie, iar autenticitatea lui nu a fost verificată.

Dar este o filmare care consolidează consensul în creştere că numărul de victime ruse - mai ales în rândul unităţilor de elită - este considerabil mai mare decât au admis până acum oficialii de la Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a admis joi, într-un interviu pentru Sky News, că ţara sa a suferit „pierderi semnificative de trupe, şi este o tragedie uriaşă pentru noi”.

Este o sinceritate rar întâlnită la oficialii guvernamentali ruşi, care de la declanşarea războiului au asigurat de fiecare dată populaţia dar şi pe Vladimir Putin însuşi că „operaţiunea specială” decurge conform planului.

Într-o încercare de a drege lucrurile,vineri, Peskov a clarificat că, de fapt, se referă la cifrele oficiale ale ministerului apărării, şi anume că de la începutul invaziei pe 24 februarie au murit 1.351 de soldaţi ruşi.

„Avem aceleaşi cifre, cele publicate de Ministerul Apărării. Este un număr substanţial”, a explicat Peskov.

Estimările Ucrainei sunt de 18.900 de sodaţi ruşi ucişi în război, cifre oferite în baza datelor în urma recuperării trupurilor şi interceptării comunicaţiilor ruse. De partea cealaltă, Rusia susţine că cifrele sunt exagerate.

Totuşi, apar inevitabil întrebări cu privire la numărătoarea rusă, ţinând cont că statisticile oficiale ar putea să nu includă soldaţii dispăruţi, dar şi de acuzaţiile privind mascarea intenţionată a numărului real de morţi de către administraţia de la Kremlin, care vrea să evite stări de nemulţumire în ţară.

În acest context, se înmulţesc dovezile privind numărul mare de morţi în rândurile unităţilor care au condus invazia din Ucraina în prima săptămână, între care se află unităţile de paraşutişti considerate „vârf de lance”.

Un clip cu omagiile aduse soldaţilor din Regimentul 247 Gărzi de Asalt Aerian, cu baza în Stavropol, Rusia, i-a înfăţişat pe cei a căror moarte a fost deja confirmată prin date publice.

Un alt clip filmat la un cimitir din apropiere folosit de această unitate împreună cu altele arată un lung şir de coroane funerare.

Potrivit informaţiilor disponibile, unitatea a luptat în sudul Ucrainei în apropiere de oraşul Herson, unul din primele oraşe cucerite de armata rusă în prima săptămână de invazie. Unitatea a suferit însă pierderi grele în urma unui contraatac al forţelor ucrainene.

    

Luna trecută, Rusia a raportat moartea comandantului acestui regiment, colonelul Konstantin Zizevski, unul din coloneii ruşi ucişi în luptă (cel puţin opt colonei au murit până acum în războiul din Ucraina).

Potrivit datelor BBC Rusia, care a urmărit statistica oficială a pierderilor armatei ruse, 217 de ofiţeri ruşi, de la cele mai mici grade de locotenenţi la generali, au murit. Rusia a trimis comandanţi să lupte alături de trupe pentru a lua deciziile pe câmpul de luptă.

Din morţile confirmate oficial în rândul armatei ruse, peste 15% sunt din unităţile aeropurtate de elită.

Numărul mare al deceselor în rândul acestora este însoţit şi de un număr mare de dezertări în aceste unităţi. Potrivit publicaţiei opuse regimului Pskovskaia Guberniia, circa 60 de paraşutişti se confruntă cu proceduri disciplinare după ce au refuzat să plece din Belarus, unde au fost desfăşuraţi iniţial, sub pretextul exerciţiilor, pentru a lupta în Ucraina. Relatările nu au fost confirmate independent.

Doar că în presa rusa au apărut şi alte relatări similare - de pildă, despre membri ai Gărzii Naţionale care la rândul lor au refuzat să meargă să lupte în Ucraina. În plus, mai mulţi avocaţi susţin că soldaţi ruşi din 17 oraşe au cerut asistenţă legală ca să nu fie trimişi în Ucraina sau să fie lăsaţi să se întoarcă în Rusia.

„Toţi spun că sunt supuşi presiunilor, ameninţaţi cu dosare penale, că vor fi concediaţi sau cu reţinerea actelor”, a scris Pavel Cikov, directorul grupului pentru drepturile omului Agora International.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție