Moldoveanca acuzată de Rusia de spionaj în favoarea NATO a fost eliberată. Ce spune în primul interviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karina Ţurcan a oferit un interviu televiziunii RBK

Karina Ţurcan, manager al companiei Inter-RAO, a fost acuzată de autorităţile de la Moscova de spionaj în favoarea serviciului secret moldovean fiind ulterior arestată. Ţurcan a fost eliberată recent şi a vorbit la postul TV RBK despre acuzaţiile care i s-au adus.

Moscova a acuzat faptul că moldoveanca, manager al Inter RAO, spiona pentru SIS, serviciul secret moldovean care transmitea mai departe informaţiile către NATO.

Aceasta a spus că acuzaţiile care i s-au adus sunt nefondate. În dosar apăreau şi numele actualului preşedinte Igor Dodon şi al fiului lui Vladimir Voronin, Oleg Voronin.

Acuzaţiile aduse de FSB vizau transmiterea de informaţii privind suplinirea cu gaz rusesc în Moldova şi de electricitate în Crimeea şi regiunea Donbass.

”Nu este adevărat ce s-a spus, eu nu am avut acces la astfel de informaţii. Iar pe Igor Dodon îl cunosc doar din întâlnirile interguvernamentale moldo-ruse”, a spus Ţurcan la postul TV.

Raluca Ţurcan a devenit manager al companiei de enrgie Inter RAO în 2012, avansând rapid la conducerea acesteia. FSB susţine că 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”