Măsuri sporite de securitate în complexul olimpic Soci, cu o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice de la Soci vor începe peste o lună, dar acest lucru nu a împiedicat ca autorităţile ruse să dispună trimiterea forţelor de securitate care să asigure siguranţa necesară în localitatea olimpică, informează CNN.

Încă de marţi, accesul în Soci a fost restricţionat, fiind permisă trecerea numai a autovehiculelor cu numere de înmatriculare în Soci, cele ale serviciilor de urgenţă sau cele care aparţin serviciilor de informaţii.

Accesul pe cale aeriană şi maritimă va fi, de asemenea, limitat, iar toată lumea care va tranzita zona din apropierea localităţii olimpice va trece prin controale de securitate şi verificări ale identităţii.

Măsurile vin ca urmare a celor două atentate care au avut loc la sfârşitul lunii decembrie în Volgograd, preşedintele Rusiei afirmând că vrea să fie sigur că întrecerile sportive vor avea loc fără incidente.  

Matthew Clements, editor al IHS Jane`s Intelligence Review şi expert în spaţiul rus a declarat că zona complexului olimpic şi toată infrastructura, un exemplu fiind noua nod feroviar realizată pentru a exista legătură între Marea Neagră şi zona munţilor, va fi bine protejată.

„Nivelul extraordinar de ridicat al securităţii aplicate înseamnă că va fi foarte dificil pentru militanţi să realizeze cu atac (n.r. – încununat cu succes), în una din aceste zone”, a declarat Clements.

Editorul a specificat şi faptul că posibile atacuri ar putea avea loc în zone din apropierea Sociului, demersuri care pot avea mult mai facil.

Impactul psihologic al unui posibil atac este luat în considerare, ceea ce ar umbri desfăşurarea Jocurilor Olimpice din 2014.

Potrivit CNN, autorităţile ruse vor să mobilizeze 25.000 din poliţie pentru Jocurile Olimpice, pe lângă cei 8.000 de oameni din forţele de securitate.

O altă părere privind măsurile de securitate timpurii luate de Ministrul de Interne este cea a lui Dmitri Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova. Acesta este convins că „Soci este zona cea mai bine protejată din întreaga Rusie”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată