Manifestul ideologilor de linie dură ai lui Vladimir Putin privind un război perpetuu cu Occidentul

Interviul acordat recent de secretarul Consiliului rus de Securitate Nikolai Patruşev pentru Rossiiskaia Gazeta, publicaţia oficială a regimului de la Kremllin, este pe cât de semnificativ pe atât de neobişnuit, scrie analistul Mark Galeotti în Moscow Times.

Având în vedere că Patruşev este practic consilierul în materie de securitate naţională al lui Putin, interviul acordat unui ziar nu tocmai de largă circulaţie duce înspre o concluzie destul de clară, şi anume că este destinat unei audienţe unice: Vladimir Putin. Pentru că şi într-o autocraţie personală este loc pentru politică - de aceea până şi oamenii ţarului trebuie să-şi prezinte argumentele în favoarea viziunii cu care vor să influenţeze acţiunile acestuia.

„Interviul este din multe puncte de vedere un manifest al [aşa-numiţilor] siloviki (oamenilor de forţă din agenţiile de securitate şi informaţii). Înfăţisează o viziune apocaliptică în care o America care demult împarte lumea în ‘vasali şi inamici’... s-a întors împotriva Rusiei, deoarece aceasta nu este dispusă să ‘renunţe la suveranitatea, conştiinţa de sine, cultura, independenţa politicii interne şi externe’”.

Există câteva fronturi interne pe care aceşti „siloviki” în frunte cu Patruşev, trebuie să-şi susţină cauza şi să-şi apere terenul, arată analistul.

În primul rând, este încă vorba despre o „operaţiune militară specială” sau despre „războiul” pe care ruşii au interzis să-l numească ca atare pentru că altminteri ar înfrunta închisoarea?

În culisele „curţii” se duce o dezbatere aprinsă cu privire la o terminologie care să denote o escaladare a conflictului. Pentru că, până la urmă, dacă ar fi recunoscut formal drept „război”, s-ar debloca o mulţime de noi opţiuni între care şi chemarea la mobilizare generală a rezerviştilor şi prelungirea serviciului militar al recruţilor.

Este o perspectivă atrăgătoare având în vedere că o dificultate principală a eforturilor de război este chiar lipsa de forţă de luptă.

Totuşi multe voci, în special tehnologii politici din cadrul administraţiei prezidenţiale, se tem că asta nu ar constitui decât admiterea faptului că prima etapă a operaţiunii a fost o înfrângere. Alţii sunt preocupaţi că astfel ar fi redus orizontul de manevră al Rusiei în negocierile de pace.

„Afirmaţiile lui Patruşev cum că [operaţiunea] a devenit un război prin proxy împotriva NATO este tentativa ideologilor de linie dură de a construi o narativă ce prezintă această recadrare a conflictului nu ca un produs al înfrângerii, ci ca un răspuns la escaladarea proprie a Vestului. În acelaşi fel, când s-a pornit războiul,mulţi siloviki au militat pentru naţionalizarea şi militarizarea economiei. Tehnocraţii din cabinet s-au opus cu succes iar în prezent iau încă deciziile în ceea ce priveşte economia.

Totuşi, Patruşev redeschide acest front, argumentând că Rusia ar trebui să înceteze să-şi pună încrederea ‘în mecanismele de piaţă în sine, fără a ţine cont de particularităţile ţării noastre’”, scrie Mark Galeotti.

Patruşev pledează în schimb pentru crearea unei economii proprii a Rusiei care să fie împinsă de nevoile statului şi pusă în aplicare printr-o „stricteţe mai mare a disciplinei de implementare”

Asta sună destul de similar economiei sovietice, remarcă analistul în măsura în care sistemul sovietic a fost în permanenţă o „economie în vreme de război, chiar în vremuri de pace”. Este ceea ce formează esenţa „manifestului” lui Patruşev în calitate de lider al „ siloviki”: „o Rusie dedicată unui Război Perpetuu cu Occidentul - cultural, politic şi ocazional militar, şi cerând deopotrivă disciplină absolută şi mobilizarea societăţii şi economiei”.

„Este o perspectivă terifiantă pentru Rusia, Ucraina şi noi toţi”, scrie analistul, explicând că, deşi Patruşev este probabil cel mai apropiat ideolog al lui Putin, este oarecum liniştitor faptul că până şi el trebuie să-şi susţină cauza.

Şi chiar dacă logica firească este ca - dacă războiul se prelungeşte - presiunile în direcţia unei sovietizări a Rusiei sau chiar a unei nord-coreeanizări să fie tot mai tentante, deocamdată dezbaterile au loc în continuare.