Kremlinul, despre summitul Biden-Putin: „Nu vom discuta despre resetarea relaţiilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Peskov FOTO EPA-EFE

Kremlinul a încercat miercuri să tempereze aşteptările în legătură cu prima întâlnire a lui Joe Biden în calitate de preşedinte al SUA cu omologul său rus Vladimir Putin, programată pe 16 iunie, la Geneva, Elveţia.

„Nu vom discuta despre o nouă resetare a relaţiilor” cu SUA, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, pentru agenţia Interfax, preluată de DPA şi Agerpres.

Potrivit lui Peskov, potenţialul pentru discuţii a fost afectat de negativism.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al lui Putin a menţionat că obiectivul va fi căutarea unui acord în domenii în care cele două state au opinii semnificativ diferite.

Anunţând summitul, marţi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că Biden şi Putin „vor discuta despre întreaga gamă de chestiuni presante”. „Încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea în relaţia SUA-Rusia”, a subliniat ea.

Cele două ţări nu intenţionează să semneze vreun acord cu ocazia acestei întâlniri.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare