Kremlinul anunță că Rusia nu va participa la prima întrunire a Consiliului pentru Pace, inițiat de Donald Trump

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia nu va participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace inițiat de președintele american Donald Trump, programată pentru sfârșitul acestei luni, potrivit presei de stat ruse, citate de Kyiv Post. Declarația vine după ce Trump afirmase că președintele rus Vladimir Putin ar fi acceptat invitația de a se alătura acestui consiliu. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov FOTO: AFP

„Nimeni din Kremlin”, a spus Peskov, când a fost întrebat cine va participa. „Tema Consiliului este încă studiată de Ministerul Afacerilor Externe.”

Donald Trump a declarat reporterilor la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, luna trecută, că Vladimir Putin a acceptat invitația de a face parte din consiliul condus de SUA, care ar urma să asigure supravegherea internațională pentru reconstrucția Fâșiei Gaza. La 21 ianuarie, președintele american a reiterat: „A fost invitat și a acceptat. Mulți oameni au acceptat”.

În realitate, inițiativa pare să se confrunte cu dificultăți în atragerea de membri, în special dintre aliații tradiționali ai Statelor Unite. Deși, potrivit informațiilor disponibile, cel puțin 50 de state au fost invitate, doar 19 au semnat carta Consiliului, printre care Belarus, Ungaria și Arabia Saudită. Niciun aliat major al SUA din Europa de Vest nu se regăsește printre aceștia. 

Aliații europeni au criticat planul, exprimând temeri că rolul Consiliului ar putea depăși mandatul anunțat inițial și ar putea submina instituțiile internaționale existente. Șeful Consiliului European, Antonio Costa, a declarat pe 23 ianuarie: „Avem îndoieli serioase cu privire la o serie de elemente din carta Consiliului pentru Pace legate de domeniul său de aplicare, guvernanța sa și compatibilitatea sa cu Carta ONU”.

România a fost, la rândul ei, invitată la reuniunea inaugurală, însă președintele Nicușor Dan a anunțat că nu a confirmat participarea. El a salutat „eforturile Administrației SUA de promovare a păcii”, dar a precizat că decizia va depinde de rezultatul consultărilor tehnice.

Într-o postare pe Facebook, șeful statului a explicat că autoritățile române încearcă să clarifice dacă prevederile Cartei Consiliului „pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român”.

„Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, a mai transmis Nicușor Dan.

Anterior, președintele a precizat că analiza documentului ar putea dura „săptămâni, chiar luni”, deoarece forma inițială a Cartei ridică probleme de compatibilitate cu tratatele internaționale și chiar cu constituțiile unor state partenere.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat