Kremlinul acuză Estonia de escaladarea tensiunilor. Putin a convocat Consiliul de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a denunțat luni acuzaţii lor ''nefondate'' conform cărora Rusia a încălcat spaţiul aerian al unor state membre NATO, relatează AFP.

''Considerăm aceste declaraţii ca fiind nule, nefondate şi înscriindu-se în continuitatea unei politici complet neînfrânate ce constă în alimentarea tensiunilor şi în provocarea unui climat de confruntare'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a făcut aceste declarații după ce a fost întrebat despre acuzaţiile Estoniei privind încălcarea spaţiului ei aerian de trei avioane militare ruse.

Vladimir Putin a convocat luni Consiliul de Securitate al Rusiei și ar urma sî facă „declarații importante”, potrivit lui Peskov.

„După- amiază este așteptată o întâlnire a președintelui cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Va fi o întâlnire operațională așteptăm o declarație importantă a președintelui Putin", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Tass.

Vineri, trei avioane militare ruse au intrat în spaţiul aerian al Estoniei, unde au rămas timp de 12 minute, declanşând proteste din partea NATO şi a Uniunii Europene faţă de o nouă ''provocare'' rusă, în timp ce Moscova a dezminţit orice încălcare.

Reprezentanţii celor 32 de ţări NATO s-au reunit marţi la Bruxelles, la cererea Estoniei, pentru a discuta incidentul..

La rândul său, Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte luni '' ca răspuns la încălcarea flagrantă a spaţiului aerian eston de către Rusia'', a anunţat vineri MAE de la Tallinn.

Estonia a convocat reprezentanţii aliaţilor la consultări conform Articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări între membrii NATO în caz că unul unei ameninţări la adresa unuia dintre ei.

La începutul acestei luni, 20 de drone ruse au pătruns în spaţiul aerian al Poloniei, trei dintre ele fiind doborâte de avioane militare poloneze şi de avioane F-35 olandeze, o premieră pentru NATO.

Câteva zile mai târziu, România a denunţat încălcarea spaţiului său aerian de o dronă rusă.

Îngrijorări tot mai mari privind provocările Moscovei pe flancul estic al NATO

„Problema este că Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate, a încălcat în mod flagrant principiul integrității teritoriale , se comportă agresiv în același mod pe scară mai largă și acesta nu este un incident singular”, a declarat ministrul de externe al Estoniei , Margus Tsahkna, pentru Postimees .

În weekend, o aeronavă rusească a fost detectată zburând deasupra Mării Baltice fără un plan de zbor, ceea ce a provocat o reacție de condamnare din partea aliaților NATO, a Germaniei și a Suediei, relatează The Guardian.

Incidentele au ridicat noi semne de întrebare cu privire la planurile Rusiei în regiune.

Într-o postare pe Facebook, președintele Letoniei, Edgars Rinkėvičs , a subliniat că există riscul unui „conflict grav” dacă Rusia va continua să provoace NATO. Guvernele europene nu își doresc un război mai amplu, dar nu au de ales, trebuie să răspundă, a spus el.

„Rusia face exact atât cât să pară că nu merge prea departe. Dar, cunoscând atât logica  Rusiei, cât și incompetența frecventă la diferite niveluri, asta s-ar putea întâmpla. Responsabilitatea va aparține Kremlinului.”

Președintele ceh, Petr Pavel, a cerut NATO să răspundă decisiv agresiunii rusești și să rămână unită. „Din păcate, aceasta este o situație ce ne aduce în prag de conflict, dar a ceda în fața răului este pur și simplu imposibil”, a spus el.

În weekend, președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că „nu i-a plăcut” ce s-a întâmplat în Estonia, dar nu a oferit detalii despre cele mai recente informații primite despre incident.

Întrebat de un reporter lituanian, el a confirmat că „ar” ajuta la apărarea țărilor baltice și a Poloniei dacă acestea ar fi atacate de Rusia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul